Atentat la Berlin! Nouă persoane au fost rănite după ce a explodat o bombă fumigenă

Poliţia din Berlin a anunţat că nouă persoane au fost rănite uşor după ce o bombă fumigenă a explodat în cadrul unui eveniment organizat de către comunitatea kurdă din Germania, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Răniţii prezentau dificultăţi de respiraţie şi au fost transportaţi la spital. Anchetatorii nu au stabilit deocamdată cine este autorul atacului, iar la eveniment participau aproximativ 400 de persoane.

Adunarea de duminică noaptea avea ca temă decizia regiunii semiautonome kurde din Irak de a organiza un referendum pentru independenţă în luna septembrie.

Guvernul turc se opune strict acestui vot pentru independenţă şi a avertizat că un referendum ar putea conduce la război civil. Turcia este, de asemenea, implicată într-un conflict de lungă durată cu militanţii kurzi din regiunea de sud-est a ţării.

Total
0
Shares
Total
0
Share