(VIDEO) PDM comentează acuzațiile precum că Plahotniuc ar avea deschis dosar penal în România

Vlad Plahotniuc Partidul Democrat din Moldova Briefing saptaminal Dosar Penal Romania Vitalie Gamurari PDM Stopfals

În cadrul briefingului săptămânal organizat de către Partidul Democrat din Moldova, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari a comentat acuzațiile prezentate de cei de la Jurnal TV conform cărora, Vlad Plahotniuc ar avea deschis un dosar penal în România.

“Aş vrea să mă refer la o nouă campanie de manipulare apărută ieri în presă precum că domnul Vlad Plahotniuc ar fi cercetat penal în România. Este un fals grosolan, domnul Plahotniuc nu este cercetat în România, documentul prezentat ieri reprezintă o ordonanţă veche de cercetare, adică a faptelor semnalate și nu o cercetare a domnului Plahotniuc, așa cum în mod complet manipulator au prezentat unele instituții media, cărora le cerem oficial să dezmintă acest lucru, să citească atent documentul și să consulte juriștii, dacă nu cunosc procedurile juridice.”, a precizat purtătorul de cuvânt al PDM.

Totodată, Gămurari confirmă că plângerea a fost depusă de către Veaceslav Platon și că acest lucru l-ar putea face oricine.

“În urma plângerii se elaborează un dosar care se refera la o faptă nu la o persoană. Cu ceva timp în urmă, Plahotniuc a vorbit despre acest denunț ca fiind unul fals. Mai mult de atât președintele PDM a făcut un demers prin care a solicitat să afle dacă există un dosar penal activ la adresa sa în România. Răspunsul primit de la autorități a fost unul negativ. Ultimul demers a fost făcut în luna august, iar documentul la care se referă JurnalTV este datat cu luna aprilie.De altfel, oricăruia dintre noi dacă cineva ne-ar face plângere penală mâine în România, organele de anchetă vor proceda la fel, vor declanșa urmărirea penală pentru a vedea dacă se confirmă sau nu denunţul făcut.”, a punctat Gamurari.

Reamintim că ieri la Jurnal TV a fost prezentat un document care ar arăta că Vlad Plahotniuc are deschis dosar penal în România, fapt negat de către Partidul Democrat din Moldova și calificat drept minciună și fals grosolan.

Total
0
Shares
Total
0
Share