Caz ieșit din comun! Facebook va livra Congresului american copii ale reclamelor politice finanțate din Rusia

Compania Facebook a anunțat că intenționează să ofere Congresului american copii ale celor circa 3.000 de reclame despre care rețeaua de socializare a spus că au fost cumpărate cel mai probabil de persoane din Rusia în lunile de dinaintea și de după alegerile prezidențiale de anul trecut din SUA, relatează The Telegraph. 

Luna trecută, ca răspuns la apeluri ale congresmenilor, directorul Facebook, Mark Zuckerberg, a promis să predea reclamele anchetatorilor din Congres care investighează presupusa implicare a guvernului rus în alegerile prezidențiale din SUA, însă nu a menționat și data când va face acest lucru. Într-un anunț făcut duminică, Facebook a precizat că materialele vor fi livrate luni.

Facebook, cea mai mare rețea de socializare din lume, a devenit platforma principală pentru reclamele politice deoarece are o mare răspândire și le oferă beneficiarilor posibilitatea de a-și alege publicul țintă. De aceea, ar putea deține indicii importante pentru anchetatorii americani.

Compania a oferit deja informații despre reclame legate de Rusia procurorului special american Robert Mueller, care investighează de asemenea presupusa implicare a Moscovei în scrutin, a spus o sursă luna trecută. Moscova a negat orice amestec în alegerile de anul trecut din SUA, câștigate de republicanul Donald Trump în fața democratei Hillary Clinton.

Duminică, Facebook a precizat că va oferi Congresului copii ale reclamelor pe care le-a găsit, precum și date despre țintele și costul materialelor publicitare. Materialele vor fi livrate comisiilor de informații din Senat și Camera Reprezentanților, precum și Comisiei Juridice din Senat, a spus Facebook. Reclamele presupus sponsorizate din Rusia, în valoare de 100.000 de dolari, vizau amplificarea mesajelor sociale și politice cu scopul de a crea diviziuni și de a o compromite pe candidata democrată.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share