(FOTO/VIDEO) 200 de salvatori, dislocați de urgență

În această dimineață, peste 200 de salvatori din cadrul Detașamentelor Căutare Salvare Nr. 1 și Nr.2 din municipiile Chișinău și Bălți au participat la desfășurarea de luptă pentru a demonstra capacitățile de intervenție în situații excepționale de amploare.

Ambele detașamente și-au etalat performanțele în lichidarea situațiilor de risc, utilizînd peste 80 de unități de tehnică pentru descarcerare, intervenții la incendii, deblocări din dărâmături, dar și să demonstreze starea de pregătire în condiții dure de iarnă.

Conform informațiilor Serviciului Situații Excepționale astfel de acțiuni au loc cel puțin de două ori pe an, pentru a testa capacitățile de intervenție a salvatorilor în situații de risc. O verificare similară a avut loc săptămâna trecută în sudul țării, unde au fost testați la rezistență peste 150 de pompieri și salvatori din raioanele Comrat, Cantemir și Cahul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share