Autorul: Ion Mereacre este poate unul din cei mai modești moldoveni pe care i-am întâlnit în Marea Britanie. Deși conduce una din cele mai de succes afaceri din domeniul construcțiilor din capitala Marelui Regat el în continuare duce o viață simplă. În fiecare Duminică dimineață este prezent la biserică, susține diverse acte social-caritabile atât în Londra cât și în Moldova, mai ales în satul său de baștină: Costești. Ajută mereu moldoveni și români cu locuri de muncă, le oferă un loc de trai când este nevoie, iubește foarte mult sportul și în special mersul cu bicicleta. Afacerea pe care o conduce împreună cu un partenerul său din România nu este una moștenită sau cumpărată, este o afacere care a pornit de la nimic și care a ajuns acum să se extindă și în alte țări din vestul europei. Dar haideți mai bine să vedem ce zice despre toate acestea Ion Mereacre.
Interviul:
Moldoveni.co.uk (M.): Pentru început spuneți-ne câteva cuvinte despre dvs. pentru cei care nu vă cunosc?
Ion Mereacre (I.M.): Mulțumesc Iurie pentru întrebare, sunt din Republica Modova, născut la țară (satul Costești) într-o familie de oameni muncitori, tatăl meu a lucrat toată viața la combinatul piscicol, mama a lucrat în “colhoz” cum se numea înainte, până la pensionare.
Am absolvit școala nr. 2 din Satul Costești (1992), apoi am urmat Colegiul Național de Comerț din Chișinău (1997). După aceea am încercat să mă descurc în Republica Moldova, dar parcă ceva nu mergea, nu mă regăseam și nu vedeam mari perspective de dezvoltare.
Am încercat să fac comerț internațional cu România unde am acumulat un pic de experiență.
După care sa început fluxul de migrare a moldovenilor peste hotare, astfel am încercat și eu să plec mai întai în Germania, apoi Portugalia, după care am avut ocazia “CUMVA” să ajung în Marea Britanie.
M.: Cum a fost la început în Marea Britanie?
I.M.: În Marea Britanie am ajuns pe data de 18 aprilie 2001, era într-o zi de vineri, iar duminică pe data de 20 am fost la biserică.
A fost greu la început, dar spre marea fericire am venit împreună cu soția. Aveam viză doar pentru 7 zile. După ce viza a expirat am stat un an de zile fără acte. După care a trebuit să ne întoarcem acasă și să venim din nou cu viza în 2002. Am venit tot cu soția împreună. Viza expirase și de data asta, dar am reușit să obținem între timp pașapoarte românești.
Primele 6 luni am locuit 3 într-o cameră nu prea mare. Am început munca ambii și am început să mai dăm din datorii, aveam vreo 10.000$ dolari care le știa soția și vreo 2.000$ care nu le știa. Cu ajutorul lui Dumnezeu am dat toate datoriile înapoi. Și primii bani pe care i-am caștigat aici au fost 70£ pentru 2 zile muncite, și soția seara a făcut plăcinte de casă și am cumpărat o sticlă de vin mai ieftin de la Tesco și așa am sărbătorit. Unde munceam, mergeam spre muncă 5km pe jos (până acolo unde colegul mă lua cu mașina) ca să nu cheltui 70p. la autobuz.
Prima dată am lucrat în lemnărie, ca ajutor de lemnar. După aceea am lucrat într-o companie mai mică unde făceam reparații în case, apoi iarăși m-am întors la un coleg de-al meu ca lemnar, care îmi este și cumătru, din Moldova. Lucram cu 50£ la zi și totdeauna mă stăruiam să-mi fac bine datoria, tot timpul făceam chiar mai mult decât mi se cerea. Cum se spune mai făceam un kilometru în plus de la mine, și pe această cale vreau să încurajez pe toți concetățenii noștrii că oriunde nu ar munci să facă mai mult decât li se cere sau li se plătește dacă vor să crească profesional și cred că asta a fost una din cheile succesului meu de mai târziu.
M.: Cum ați ajuns să lucrați în industria geamurilor?
I.M.: După lemnărie, în 2002 am trecut la montarea sistemelor de geamuri și m-am dedicat totdeauna muncii până când am avut o oportunitate împreună cu partenerul meu de afaceri, Ion Bouaru din Adjud, România, să pornim de sine stătător propria afacere. Nu a fost deloc ușor, am avut foarte multe greutăți pentru că toate instrumentele de a conduce o afacere nu le aveam, deși eram un foarte bun tehnician, însă nu eram prea bun manager, nu prea bun negociator, nu eram bun contabil, nu aveam viziune, nu eram bun lider, foarte multe calități îmi lipseau. Mai târziu am realizat ca să fii într-o afacere ai nevoie de multe alte calități și instrumente importante de a conduce o echipă.
Primii ani din activitatea noastră au fost foarte grei, lucram la întreținerea geamurilor pentru diferite companii, lucram și câte 14 și chiar 16 ore pe zi. Eram și pe șantier și seara acasă lucram în birou care era la bucătărie. După aceea am făcut reparație în garaj și am făcut biroul meu acolo. Aceasta a fost până în 2009 când încet ne-am extins și am realizat că avem nevoie de mai mult spațiu și astfel prima casă pe care am cumpărat-o aici mi-a devenit efectiv birou, și așa încet încet am crescut.
M.: Ce dificultăți sau greutăți a-ți avut în dezvoltarea afacerii?
I.M.: Un moment cheie în viața mea a fost când în 2008, la doar 31 de ani, am ajuns cu sănătatea complect deteriorată – colesterolul ridicat, zahărul ridicat, luam pastile pentru tensiune. Sacrificiile au fost în direcția greșită, crezând că dacă o să fiu într-un business o să fiu mai flexibil și o să am mai mult timp pentru mine, însă din păcate nu a fost deloc așa – îmi luasem încă un loc de munca și acopeream mai multe segmente din afacere unde în mod normal mai trebuia câteva persoane. Aveam foarte multe responsabilități importante pe care trebuia să le fac zilnic. Așa că în 2008 am realizat că în ceea ce fac eu, ceva nu fac corect. Neglijam și familia, nu dedicam timp familiei, măcar puținul care îl meritau ei, un pic de atenție. Copiii îi vedeam rar, dimineața când plecam ei dormeau și seara când veneam acasă ei tot dormeau. Și eu mă simțeam mereu obosit, dormeam pe unde apucam, dormeam în tren, dormeam în mașină. Măcar câteva ore trebuia să dorm, căci dacă nu dormeam eram agresiv, eram vulgar și vedeam că nu este corect și se simțea asta nu numai la muncă, între colegi, dar și în familie. Și atunci am hotărât să iau o pauza și să văd care sunt greșelile pe care le fac eu. Am realizat că eu nu am experiență și cunoștințele necesare pentru a conduce un business. Ceea ce am învățat la școală și la colegiu nu era nici pe aproape ceea ce să mă ajute ca să conduc o afacere.
Atunci am hotărât să merg la cursuri de specialitate, să i-au lecții, seminarii. Am avut mentori foarte buni care m-au pregătit și încurajat să încep dezvoltarea personală, am studiat managementul organizației și al echipei, m-au pregătit în comunicare. Apoi am realizat că totul într-un business este bazat pe “leadership”, totul crește sau scade după cum este liderul. Am realizat că dacă liderul n-o să crească nici compania no să crească. După ce am început a învesti în dezvoltarea personală sau văzut și rezultatele în companie, am crescut echipele de profesionali în domeniu, am început să comunic mai bine, să fiu mai bun negociator, și așa au crescut vânzările, dar asta nu s-a petrecut peste noapte, ci totul
s-a făcut cu multe eșecuri și multe sacrificii.
M.: Spuneți-ne mai multe despre părinții dvs., care este relația cu ei la moment?
I.M.: Chiar ieri am vorbit cu părinții mei. Mi-au trimis struguri din țară: aromați, parfumați și foarte gustoși pentru care le-am mulțumit mult. Părinții mei, după cum am spus la început au fost oameni muncitori și nu numai muncitori dar și cu suflet mare. Ei sunt mereu alături de biserică, sunt credincioși, și m-au invățat lucruri frumoase în viață, spiritualitatea și legile de aur: tratează aproapele tău așa cum ai vrea și tu să fii tratat.
Când am venit aici, părinții ne-au înțeles și susținut, că odată ce vin aici o să am alte oportunități. Sunt sigur că sunt oportunități și la noi în țară. Eu am foarte mare respect pentru oamenii care se descurcă acolo în condițiile grele care le avem. Știu asta deoarece și eu am început o activitate atreprenorială în Moldova, pentru a avea posibilitatea să ajung mai des acolo, să nu pierd legătura cu țara mea.
Copiii vorbesc foarte bine româna și sunt acolo în toate vacanțele cu buneii. Buneii sunt mândri de nepoții lor care le dau o mie de întrebări: de ce așa și nu invers, se duc în câmp, se duc să vadă toate animalele și le este înteresant acolo. Parinții mei au 52 de ani de la căsătorie. Acum doi ani am sărbătorit nunta lor de aur și pot sigur să spun că ei sunt un exemplu pentru noi, un model și un exemplu de familie, mereu împreună. Întotdeauna au fost cu suflet mare, de unde am învățat și eu: milostenia, răbdarea și credința. Ei și acum fac multe binefaceri, au botezat copii pe care nu avea cine să-i boteze, fac mese la case de copii și chiar și la pușcărie duc mâncare. De aceea am un mare respect pentru ei pentru că ne-au inspirat: bunătatea și dragostea față de aproapele nostru.
M.: De obicei noi venim aici cu gândul să ne întoarcem înapoi acasă, despărțirea de țară, de părinții, de prieteni și de tot ce rămâne acolo este foarte grea, dar până la urmă mulți rămân aici, alții încă sunt nehotărâți: să rămână sau să plece. Cum a fost despărțirea dvs. de țară și de ce ați hotărât să rămâneți?
I.M.: Ceea ce m-a motivat să rămân aici este faptul că am avut niște planuri bine determinate, simț-am desigur dorul de casă dar aveam obiective de atins. Lucram 7 zile în săptămână, 5 zile pe șantier, și doua zile la o familie din India, bogați și în vârstă, pe care îi ajutam la treburile din jurul casei. De asta spun că nu a fost ușor, dar aveam scopuri bine determinate pe care doream să le ating, ca de exemplu să-mi cumpăr o casă și mai apoi să investesc acasă în diferite domenii și pentru asta a fost nevoie de multă muncă. Eu încurajez pe fiecare ca să depună mult efort și să depășească toate obstacolele pe care ni le pune sistemul de aici, trebuie să aibă niște planuri bine determinate: unde vrem să ajungem, ce vrem să facem pentru noi, pentru familie, pentru comunitate.
M.: Crede-ți că munca pe care o faceți acum a devenit, în timp, o pasiune sau a rămas o profesie?
I.M.: În timp a devenit o pasiune. Am avut momente când am zis că o să închid ușile afacerii și am să mă duc să lucrez angajat 5 zile în săptămână și îmi ajunge, dar deacuma rămâne o pasiune, nu pot să zic că nu mai vreu să câștig, cum vrea și fiecare, pentru că avem și noi cheltuile pe care trebuie să le suportăm, dar tot timpul mă gândesc la echipa pe care am creat-o în timp.
Oamenii sunt foarte inteligenți și nu vreau să se risipească tot ce am creat noi până acum. Avem oameni angajați din mai multe țări dar marea majoritate sunt din România și R. Moldova. Mă bucur că am creat un colectiv foarte puternic în care avem încredere
și pe care ne putem baza. Desigur că acum a devenit o pasiune, pentru că se spune că dacă mergi la lucru din plăcere e ca și cum nu ai munci, munca devine o satisfacție. Mă bucur pentru orice proiect care ni se încredințează, mă bucur pentru orice coleg de-al
meu care reușește să-și aducă familia aici, să-și construiască o casă, să își ajute familia și apoi să facă și alte binefaceri.
Să știi Iurie, că o afacere nu este nimic mai mult decât un grup de oameni care lucrează împreună să creeze un produs sau serviciu și apoi să-l comercializeze. Aportul comun pentru succesul companiei noastre este munca depusă zilninc de fiecare membru al echipei.
Trebuie să ținem spiritual de oamenii devotați muncii, ca echipa să fie puternică și unită. De aceea punem accent mare pe dezvoltarea personală a angajaților noștri.
M.: Ce sfat le-ați da celor care vin acum la muncă în Anglia?
I.M.: În primul rând i-aș încuraja pe toți care vin în țara asta să aibă răbdare și să-și facă un plan bine determinat pe care vor să îl atingă. Să învețe limba engleză, pentru că comunicarea e foarte importantă, după aceea oriunde s-ar afla, orice muncă nu ar
face să se straduie să facă mai mult decât li se cere, pentru că o sa fie văzuți de superiorii lor și o să fie promovați mai departe.
Îi încurajez să fie cât mai mult cu familiile lor, desigur partea socială este importantă, însă să fie cu măsură în cluburile de noapte, cu măsură la băutură, cu măsură la cheltuiala banului, să-l cheltuie cu folos și responsabil și să înceapă să facă investiții în țară, sau aici în Anglia, însă cel mai important să facă investiții în propria persoană. După cum a spus și Waren Buffet: “Cea mai mare investiție pe care poți să o faci în viață asta este investiția pe care poți să o faci în tine”.
Cu cât oamenii o să investească mai mult în ei înșiși, o să câștige mai mult, o să adune mai mult și o să doneze înapoi în societate mai mult. O să poată fi exemple și în societate și în familie și la muncă. Să fie cu sufletul deschis, să accepte că noi învățăm din greșeli,
să nu se teamă de greșeli, pentru că eu am făcut toate greșelile posibile pe care poți să le faci în țară asta, începând cu poliția, cu permisul, cu viteza, și greșeli în business unde am avut pierderi mari la proiecte unde nu au fost estimate costurile corect. Trebuie evaluate toate greșelile astea căci din greșeli nu pierdem ci învățăm.
M.: Dacă ar fi să d-ați timpul înapoi ce ați vrea să schimbați în viață dvs.?
I.M.: Sigur că aș vrea să schimb, însă trebuie să mă bucur de ceea ce am acuma pentru că la o vârstă fragedă într-un fel am ajuns la lucruri mari, dar nu mărețe încă. Mai am foarte mult potențial pe care nici nu l-am atins pentru cât aș putea să facem înainte. Dacă aș putea schimba ceva ar fi faptul că aș acorda mai multă atenție familiei care este una din marile valori în viața mea.
Aș acorda mult timp dezvoltării personale, aș lucra mai intens asupra disciplinei și executarea lucrurilor importante mai întâi, aș apela la un sfat și ajutor de la oamnenii care sunt deja în business de mai mult timp, căci credeam la început că pot să le fac
pe toate de unul singur, dar e greșit, succesul este în echipă.
M.: Ce faceți în timpul liber, dacă îl aveți?
I.M.: Timpul liber este foarte limitat și a devenit acum doar un vis, de aceea îmi planific timpul cu câteva luni înainte: schiat, mare, munte și alte călătorii, pentru că am planurile bine determinate dinainte. Sunt foarte mult pasionat de sport, 4-5 zile pe săptămână
merg la sala sportivă, sunt pasionat de ciclism, merg de multe ori la birou cu bicicleta. Particip deja de 7 ani la “Charity Bike Ryde” pentru copii cu Sindromul Dawn, unde parcurgem cu bicicleta de la Londra la Brighton – 135km. Apoi în 26 aprilie 2015 am alergat
“The London Marathon” care este unul din cele mai renumite din lume. Mă bucur foarte mult că am participat, unde am putut să strângem în donații peste 3.500 lire pentru copiii abandonați. Consider că nu este doar datoria mea ca atreprenor, dar cred că este datoria
fiecăruia dintre noi să participăm la acte de caritate.
Apoi mai sunt pasionat de schii și am insuflat această pasiune și familiei mele. Găsesc timp liber să merg la seminarii unde învăț lucruri noi și mai târziu le implementez. Petrec timpul cu familia și copiii mei, băiatul mai mari face rugby iar cel mai mic joacă fotbal, merg cu ei să-i susțin. În weekend mai facem călătorii împreună cu soția care mă susține și mă înțelege că eu nu tot timpul pot să vin seara acasă la 18:00 și uneori nici la 19:00, nici la 20:00 și nici la 21:00, dar vin la 22:00, la 23:00, și uneori chiar la 00:00 noaptea.
Duminica suntem mereu la biserică, acolo este locul meu de rugăciune și meditație, eu când ies din biserică ies plin de energie, și am puse toate gândurile împreună. Este o tradiție deja în familie ca noi duminica să ne aflăm la biserică.
M.: Ce planuri aveți pentru viitor?
I.M.: Avem planuri de creștere. Avem planuri pentru un an înainte, avem planuri pentru 5 ani înainte și avem planuri pentru 10 ani înainte. Acum lucrăm la restructurarea afacerii, la creșterea vânzărilor și ne orientăm la o creștere stabilă. Suntem la moment o echipa de 220 de oameni. Unele din planuri deja se realizează, de curând ne-am mutat în oficii noi, mai mari. Vrem să creștem după cum am spus vânzările și odată cu ele să creștem numărul angajaților noștri. Să oferim cât mai multe locuri de munca pentru concetățenii noștri din Moldova și România. Pentru anul 2016 obiectivul nostru este să creștem numărul angajaților la 300.
M.: Vă considerați un “ambasador” al Moldovei în Anglia?
I.M.: Nu, dar cred că ar trebui să-l multiplicăm pe Ion Mereacre (…), cred că ambasadorul nostru își aduce aportul și face multe lucruri pentru societatea noastră de aici, dar aș încuraja pe toată lumea să-și facă datoria de cetățean, să facem cât mai multă caritate. Poate nu chiar ambasador, dar un om care își dă interesul pentru țară, da.
Eu sunt apolitic. Dar dacă vrei să faci un bine nu trebuie neapărat să fii în politică, și am să dau un exempul: Un tată era foarte ocupat cu afacerea sa și la un moment dat vine feciorul lui și zice: tată vreau să te joci cu mine! Și tatăl vrând să-și termine munca a găsit într-o revistă harta lumii și a rupt-o bucățele și a dat-o feciorului și ia zis să o strângă împreună la loc, ca între timp și el o să-și termine munca și o să se joace împreună. A fost foarte surprins când feciorul a venit peste câteva minute cu harta strânsă corect la el. Și tatăl ia zis: știu fiule că ești foarte inteligent și te pricepi foarte bine, dar cum ai făcut să o strângi atât de repede harta aceasta cu toate țările la locul lor? Unde fiul ia răspuns: tată în spatele hărții era desenat un om și m-am gândit că dacă o să strâng omul bine și lumea (harta) o să fie bine. Dacă omul o să fie corect și lumea o să fie corectă. Așa că haide-ți cu toții oriunde nu ne-am afla să fim mai buni și atunci și lumea în care trăim o să fie mai bună.
M.: Mulțumim.
