Marea Britanie. Azi se fac 20 de ani de la moartea Prințesei Diana

Au apărut cărți și sunt și astăzi oameni care cred în ipoteza complotului. Fapt este că ancheta nu a relevat nimic altceva decât circumstanțele unui nefericit accident.

Se împlinesc două decenii de la un eveniment dramatic, o tragedie umană care a avut totodată lungi ecouri mediatice. În noaptea de 30 pe 31 august 1997 mașina în care se aflau prințesa Diana și prietenul ei Dodi Al-Fayed, fiul miliardarului egiptean Mohamed Al-Fayed, s-a izbit violent de unul din stâlpii tunelului de sub piața Alma din Paris. Cei doi veneau de la hotelul Ritz, din piața Vendôme, și încercau să scape de urmărirea unor paparazzi. La volan se găsea Henri Paul, șeful pazei de la Ritz, aflat – așa cum vor arăta analizele – într-o avansată stare de ebrietate, iar în dreapta lui era bodyguardul lui Dodi Al-Fayed, singurul care purta centură de siguranță și singurul care a rămas în viață. Accidentul s-a produs puțin după miezul nopții, Dodi și Henri Paul au murit pe loc, iar prințesa a ajuns la spitalul Pitié Salpêtrière după ora 2. În ciuda îngrijirilor acordate atât în ambulanță cât și la spital, decesul a fost declarat la 4h25.

Emoția produsă la aflarea veștii a fost uriașă. Pe 6 septembrie, la înmormântarea prințesei Diana au participat trei milioane de londonezi, funeraliile fiind transmise de televiziunile din zeci de țări.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share