O descoperire revoluţionară poate duce la încetinirea procesului de îmbătrânire

Un nou studiu demonstrează că lipsa celulelor stem ale hipotalamusului duce la accentuarea procesului de îmbătrânire, cauzând declinul facultăţilor fizice şi psihice într-un ritm mai rapid. Există totuşi o metodă de a încetini acest proces, chiar prin injectarea acestor celule stem, ale căror proprietăţi au fost descoperite de o echipă de cercetători condusă de neurosavantul Dongsheng Cai de la ”Albert Einstein College of Medicine” din New York, Statele Unite.

În trecut, cercetătorii au observat că hipotalamusul devine inflamat odată cu trecerea timpului, ceea ce a dus la o indicare a asocierii cu îmbătrânirea. Studiile recente asupra şoarecilor au demonstrat că inversarea inflamării în hipotalamus creşte speranţa de viaţă a animalului şi încetineşte deteriorarea fizică. În cel mai recent studiu, savanţii s-au concentrat pe celulele stem din hipotalamus. În animalele mai tinere, aceste celule stem se divid şi înlocuiesc celulele moarte sau deteriorate. Totuşi, conform acestui studiu, numărul de celule stem din hipotalamus scade odată cu trecerea timpului.

Pentru a dovedi acest lucru, cercetătorii au realizat o serie de experimente de laborator. Prima dată, au modificat genetic şoarecii pentru a asigura că vor rămâne fără celule stem mai rapid decât în mod normal. Acest lucru a cauzat şi la accelerarea procesului de îmbătrânire cu tot ce aduce acesta, precum pierderea coordonării şi a memoriei.

Apoi echipa a injectat celule stem în hipotalamusul şoarecilor adulţi, iar aceştia au dobândit o creştere cu 10% mai mare a abilităţilor fizice şi psihice decât la şoarecii injectaţi cu celule nervoase normale.

Iniţial, savanţii credeau că pierderea de celule stem poate fi semnificativă pentru că şoarecele nu este capabil să repare şi să înlocuiască celulele moarte. Totuşi, atunci când hipotalamusul şoarecilor adulţi a fost injectat cu celule stem, facultăţile acestora s-au îmbunătăţit prea repede pentru a indica acest mecanism. De aceea, echipa suspectează că această îmbunătăţire se datorează microARN-ului.

Moleculele ARN (microARN-ul) sunt create şi eliberate de celulele stem pentru a transporta mesaje la alte celule. Practic, bazat pe aceste mesaje, microARN-ul alterează proteinele pe care le produce celula. Cercetătorii au descoperit că celulele stem din hipotalamus produc o cantitate enormă de microARN, fapt care ar explica efectul aproape instantaneu al celulelor stem asupra încetinirii procesului de  îmbătrânire.

De asemenea, acest studiu poate fi relevant pentru oameni, oferind o nouă abordare bazată pe celule stem ale hipotalamusului, care ar încetini îmbătrânirea şi deteriorarea creierului, alături de afecţiunile care vin odată cu acest proces, precum demenţa.

Total
0
Shares
Total
0
Share