Ședința Consiliului Suprem de Securitate, anulată! Dodon îi amenință pe Candu și Filip

Șeful statului Igor Dodon s-a văzut nevoit să anuleze ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din lipsă de cvorum. În acest sens, Igor Dodon i-a avertizat pe spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip, precum și pe unii reprezentanți ai conducerii Parlamentului și Guvernului că vor fi excluși din componența CSS, scrie ziarulnational.md.

„Interesant se termină vara…Toamna va fi și mai fierbinte. Vreau să spun că e stranie decizia conducerii Parlamentului și Guvernului de a nu participa la ședința CSS. Un membru al CSS a sunat dimineață și a spus că nu poate veni, deoarece a fost luat cu ambulanța… E vorba de un reprezentant al structurilor Parlamentului. Ce e cu jocul acesta? Eu mă așteptam ca reprezentanții Guvernului vor veni cu argumente în ceea ce privește declararea vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, persona non grata. De fapt pe ordinea de zi a ședinței erau trei subiecte de bază și cinci la diverse. Subiectul cu Rogozin era la diverse”, a spus Dodon în cadrul unui briefing de presă.

Amintim că astăzi, 29 august, șeful statului Igor Dodon, urma să convoace Consiliul Suprem de Securitate. Pe lista subiectelor de discuție au fost reformarea Ministerului Apărării şi trecerea la serviciul militar în bază de contract.

Totodată Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi premierul Pavel Filip au anunțat că nu participă la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. Decizia a fost luată după ce preşedintele Igor Dodon a inclus pe ordinea de zi a şedinţe subiectul privind decizia Guvernului de a-l declara persona non grata pe vicepremierul rus Dmitrii Rogozin.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share