Tragedia de la Bender / Tighina și sfîrșitul războiului de pe Nistru

0
1582

Și totuși, ce s-a întîmplat la Bender/Tighina acum 25 de ani? Cum a început cel mai trist episod al războiului de pe Nistru? Cum s-au desfășurat evenimentele? Cum și de ce au (re)acționat autoritațile moldovenești și cum a acționat Rusia? Pînă în prezent nu prea am citit analize obiective pe acest subiectîn pofida faptului că s-au scris foarte multe. Există suficiente analize, mărturisiri, însă acestea în mare parte sînt unilaterale, predomină acuzațiile, justificările, și foarte puțină analiză “la rece”. Voi încerca în acest articol să abordez problema obiectiv și să scot în evitență ceea ce de regulă se ignoră, să re-construiesc cursul real al evenimentelor care s-au produs în iunie-iulie 1992.

Momentul declanșării și ofensiva Chișinăului

Cea mai mare problemă pentru analiza evenimentelor de la Tighina o constituie lipsa de informații veridice privitor la momentul declanșării ostilităților. Noi avem încă o înțelegere foarte vagă a ceea ce s-a întîmplat în realitate în după-amiaza zilei de 19 iunie 1992.

Am putea spune cu certitudine doar următoarele: un incident a avut loc între orele 16.30 și 17.00; doi gardiști transnistreni (din patru) care au venit la tipografia Tighinei, situată lîngă comisariatul moldovenesc de poliție, pentru a lua materiale propagandistice și au fost arestați de polițiștii moldoveni; cineva a deschis focul iar polițiștii s-au retras în secția de poliție, sau tipografie (informația diferă) cu gardiștii arestați; focul s-a intensificat în jurul secției de poliție / tipografie și fiecare parte a cerut întăriri.

Potrivit Colonelului M. Bergman, ceea ce s-a întîmplat acolo a fost o provocare înfăptuită de către fostul Locotenent-colonel sovietic I. Kostenko, comandantul Batalionului 2 al Gărzii Transnistrene care ar fi trimis în prealabil oameni înarmați lîngă tipografie. După Bergman, Kostenko a căutat să declanșeze o mare confruntare pentru a elimina urmele activității sale criminale și, astfel, pentru a evita închisoarea. Confirmarea sau respingerea acestei versiuni este practic imposibilă și va rămîne mult timp deoarece, la 18 iulie 1992, I. Kostenko a fost lichidat (sau a dispărut) în circumstanțe misterioase.

Însă, incidente sau provocări de acest fel au existat multe, din acest considerent cel mai important este felul în care autoritățile moldovenești au răspuns la acest incident-provocare. Din capul locului apar două întrebari. De ce a fost nevoie de a aresta acei doi gardiști și aduși în secția de poliție? Și de ce nu au fost eliberați imediat cînd focul s-a întețit? Doar acesta era motivul principal al gardiștilor și milițienilor veniți în ajutor… Apoi, Snegur și Consiliul Suprem de Securitate, în loc să se angajeze în negocieri serioase pentru o încetare imediată a focului și să elibereze gardiștii, au lansat o ofensivă masivă asupra Tighinei.

Cel mai interesant de remarcat în această privință este faptul că datele oferite în acele zile parlamentului de către C. Antoci, atunci Ministru de interne, diferă de faptele reale. Oficial, ordinul de a trimite întăriri în Tighina, cu scopul de a ajuta polițiștii asediați, a fost emis la ora 19.20, care chipurile a fost dat în urma intensificării focului în jurul secției de poliție, a lipsei de progres în negocieri și a unui accident la 19.19. În realitate, ordinul a fost dat imediat după incidentul-provocare.

Ion Costaș scrie în memoriile sale că ordinul de a trimite întăriri la Tighina a fost dat imediat după primirea veștii despre asaltul de la secția de poliție: “Exact atunci comandantul suprem a dat ordin prin telefon să se trimită de urgență trupe și forțe suplimentare de poliție în Bender pentru a oferi ajutor oamenilor lui Gusleacov.” Printre acei comandanți moldoveni care au primit ordinul de avansare în Tighina a fost locotenent-colonelul A. Gămurari. Acesta a intrat în Tighina din direcția sudică, împreună cu voluntarii și forțele de poliție (peste 500 de oameni) conduși de Eugen Pîslaru. Potrivit lui Gămurari, ei se aflau deja lângă Tighina la ora 17.20 și după patru ore de lupte grele au ajuns la comisariatul de poliție: “Am pătruns în oraș pe traseul principal, trecînd peste cinci linii de apărare. Am mers spre clădirea Secției orășănești de poliție timp de patru ore. Ne-am apropiat de raza orașului la ora 17,20, iar la Comisariat am ajuns în preajma orei 22.00.”

Sursele rusești / transnistrene confirmă acest fapt. M. Bergman scrie că forțele moldovenești și-au început avansarea spre Tighina în jurul orei 17.30, din direcția Chișinău – Căușeni.7 De asemenea, Bergman remarcă faptul că trupe moldovenești au intrat în Tighina și din direcția nordică, dinspre Varnița. Astfel, ofensiva moldovenească a fost condusă din direcțiile nord și sud implicând circa 2300-2500 de trupe. Relatările lui I. Costaș coroborează această informație. Acesta scrie : “Astfel, ofensiva asupra Benderului a fost realizată de la nord la sud, din direcția Chișinău și Căușeni, prin intermediul forțelor Batalioanelor de infanterie moto nr.1, 3 și 4, brigăzii de poliție cu destinație specială, unui divizion de artilerie, trei detașamente de artilerie, două baterii antitanc și trei baterii de aruncătoare, în total, 2500 de persoane și 56 de sisteme de artilerie.”

Forțele transnistrene din Tighina, undeva în jur de 700 de combatanți, au fost copleșite și, o parte s-a retras peste Nistru, altă parte s-a repliat în cazarma Batalionului nr. 2, în clădirile administrației orașului și în cetatea Tighinei sub ocrotirea Armatei a14 (mai departe în text, A14).

Tighina a fost cucerită relativ rapid și, în noaptea de 19 spre 20 iunie, forțele moldovenești au preluat controlul asupra podului în jurul orelor 3-4 noaptea. În dimineața zilei de 20 iunie, Snegur a declarat pentru postul de radio național că în Tighina se întreprind “măsuri pentru restabilirea ordinii constituționale” și că, “conducerea Republicii Moldova își exercită funcțiile și stăpânește situația din țară.” 

Faptul că Antoci a falsificat cronologia oficială e un fapt cetrebuie de ținut minte pentru totdeauna, pentru că iar mai pot apărea astfel de “patrioți” cu discursuri mincinoase. Însă pentru a înțelege de ce s-a reacționat atît de repede prin ofensivă militară, trebuie să înțelegem trei momente.

În primul rînd, este necesar să înțelegem însemnătatea evenimentelor premergătoare. Reamintesc, pe 8 iunie Guvernul Muravschi depune cererea de demisie. Nu semnează demisia doar miniștrii apărării (Costaș), de interne (Antoci), al securității naționale (Plugaru), precum și cel al culturii. Însă favorit în cursa pentru postul de premier era A. Sangheli, iar acesta nu-i înghițea pe miniștrii de forță, mai ales pe Costaș care după el ar fi avut “prea mult sînge pe mîini”. Noul guvern trebuia să fie creat în dependență de necesitatea rezolvării conflictului transnistrean. În acest sens, pe 11 iunie se crează o Comisie mixtă compusă din reprezentanți ai guvernului/administratiei și legislativelor de pe ambele maluri. Pe 17 iunie Comisia decide o serie de măsuri printre care crearea “guvernului concordiei naționale” (care trebuia să asigure o reprezentare națională proporțională în formarea instituțiilor guvernamentale la toate nivelurile), “elaborarea statutului juridic al raioanelor de est ale Republicii în conformitate cu cerințele practicii internaționale în acest domeniu, luîndu-se în considerare particularitățile istorice ale constituirii zonei transnistrene”, “transformarea, pe principii benevole, a formațiunilor gărzii în subunități ale forțelor armate ale Republicii Moldova”, desfășurarea de noi alegeri, libere, pentru organele puterii de toate nivelurile pe tot teritoriul Republicii”, constituirea unor grupuri de lucru mixte compuse de observatori, deputați și reprezentanți ai formațiunilor armate din ambele părți, și altele, în total treisprezece măsuri. Pe 18 iunie, Parlamentul Moldovei aprobă decizia Comisiei mixte. Cine pierdea în urma acestor măsuri? Vă las să ghiciți…

În al doilea rînd, Elțin cu o parte a guvernului său se aflau atunci în vizită în SUA și Canada. Occidentul făcea în acel timp presiuni enorme pe guvernul rus și condiționa orice ajutor economic de cedări geopolitice, cum ar fi în dosarul iugoslav, țările baltice, India (e vorba de un contract pe motoare de rachete pe baza tehnologiei criogenice), insulile Kurile… Cuiva probabil la Chișinău i s-a părut că Rusia nu va risca să dea argumente suplimentare celor de la Washington care exploatau orice slăbiciune a sa.

În al treilea rînd, Moscova se afla în relații foarte complicate cu Kievul. De amintit că Ucraina a stopat tranzitul pe teritoriul său a detașamentelor de Cazaci. Acest factor probabil a fost interpretat la Chișinău drept o oportunitate geopolitică.

Reacția Rusiei la ofensiva moldovenească

continuare: Octavian Rusu, http://www.platzforma.md/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here