(VIDEO) “Afacere de familie” – Soțul și soția împreună cu feciorul cultivau droguri în propria grădină

poză simbol

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, oficiul Sud, în comun cu ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave al INI al IGP al MAI, au efectuat percheziții în raionul Cahul, s. Pelinei, în rezultatul căreia a fost reținute două persoane, bănuite în circulația ilegală a drogurilor, în scop de înstrăinare, săvârșită în proporții deosebit de mari, de către un grup criminal organizat.

Astfel, în rezultatul percheziții au fost depistate și ridicate aproximativ 176 de tufe de plante de cânepă cultivată. E de menţionat că urmărirea penală pe caz a fost începută în luna ianuarie anul curent, iar conform materialelor cauzei penale, persoanele implicate în circulația drogurilor, cultivau plantele de cînepă într-o seră improvizată, cu lungimea de aproximativ 22 de metri, amplasată în propria grădină.

Totodată, s-a constatat că persoanele reținute sunt soț cu soție, fiind implicat și feciorul acestora, care a fost anunțat în căutare.

În prezent, față de persoanele reținute a fost înaintat un demers în instanța de judecată, privind aplicarea măsurii preventive arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar investigaţiile pe caz continuă, în scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în schema infracţională deconspirată.

În cazul în care va fi găsită vinovată, persoana reținută riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de pînă la 15 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share