VIDEO. Printre sinistrații care au fost afectați de uraganul Harvey se numără cetățeni ai Republicii Moldova

Printre sinistrații care au fost afectați de uraganul Harvey se numără și câțiva moldoveni. Despre asta am aflat de la Eugenia Lupașcu, o tânără din Moldova, care a mers la Huston pentru a-și vizita o prietenă. Aceasta venise să participe la ziua de naștere a unui băiețel. Ploile abundente însă i-a stricat planurile după ce locuința în care se afla risca să fie înghițită de ape. Acum, Eugenia Lupașcu s-a adăpostit, alături de ceilalți moldoveni, într-o școală.

„Eu am venit în vizită la ziua de naștere a bebelușului care a făcut sâmbătă un an, dar am fost găsiți de uragan”, spune Eugenia.

Eugenia a venit la Huston din Florida, la invitația unei prietene. Urma să petreacă, alături de alți trei moldoveni, la ziua de naștere a unui băiețel. Duminică dimineața, când s-au trezit și au văzut că apa începe să se ridice amenințător, au decis cu toții că ar fi mai bine să-și caute un adăpost mai sigur. Tânăra spune că situația din zonă este destul de deprimantă. În căutarea adăpostului, moldovenii au intrat într-o stație peco, pentru a procura câte ceva de-ale gurii, dar au găsit pe rafturi doar două sticle de apă. Primul popas l-au făcut la o biserică pe care, însă, au fost nevoiți mai apoi s-o părăsească.

„Am plecat la o biserică baptistă, dar acolo am dormit o noapte după care la ora șase dimineața ne-au trezit și ne-au rugat să plecăm pentru că era probabilitatea ca apa să ajungă până la noi, la biserică, plus nici nu erau suficiente alimente pentru toți”, susține tânăra.

Acum moldovenii sunt cazați temporar la o școală. Aici au parte de hrană și vor sta, cel mai probabil, până duminică, cu speranța că ploile vor înceta între timp.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share