Locuitorii municipiului Bălți au organizat colectarea și expedierea unui ajutor umanitar pentru satul Greblești din raionul Strășeni, grav afectat de ploile torențiale și inundațiile din ultimele zile.
Potrivit autorităților locale, creșterea semnificativă a debitului râului Ichel, inclusiv după ruperea digurilor de protecție a șase lacuri din raionul Ungheni, a provocat inundații masive în localitate, Greblești fiind una dintre cele mai afectate localități din raion.
La inițiativa primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, Primăria s-a adresat organizațiilor obștești, fundațiilor de caritate și agenților economici din municipiu pentru colectarea bunurilor de strictă necesitate.
„Într-o singură noapte” au fost adunate produse care au fost expediate astăzi spre localitatea afectată, inclusiv apă, haine, lenjerie, perne, pături și produse de igienă. Autoritățile anunță că, în perioada următoare, urmează să fie trimise și electrocasnice.
La acțiunea de solidaritate au participat mai multe organizații, printre care Filiala de Cruce Roșie Bălți, AO „Speranța Terrei”, AO „Asociația pentru Formare Antreprenorială și Dezvoltare”, AO „Uniunea pentru Echitate și Sănătate”, Clubul Moto „Crazy Frog”, AO „Zdorovîi Gorod”, AO „ADOMED”, AO „CASMED” și Armata Salvării.
Primăria municipiului Bălți a mulțumit organizațiilor și cetățenilor implicați în campania de ajutor pentru persoanele afectate de inundații.
Autoritățile locale au anunțat că locuitorii municipiului Bălți care doresc să contribuie în continuare pot aduce produse de primă necesitate la ÎM „DRCD”, pe strada Decebal 126.



