O nouă etapă de revitalizare urbană a început în orașul Ialoveni, odată cu demararea lucrărilor de amenajare a scuarului de pe strada Basarabia. Proiectul este considerat important pentru dezvoltarea Zonei Sud și pentru crearea unui spațiu modern de agrement destinat locuitorilor.
Autoritățile au precizat că proiectul prevede amenajarea unui spațiu public prietenos, sigur și atractiv, destinat copiilor, tinerilor și familiilor din zonă. În cadrul lucrărilor vor fi realizate rețele inginerești moderne, inclusiv iluminat public și sistem de irigare, spații verzi cu gazon, arbori și arbuști, teren de joacă și teren sportiv, mobilier urban modern, precum și o parcare pentru automobile.
Prin implementarea acestui proiect, scuarul de pe strada Basarabia va deveni o zonă funcțională de relaxare și socializare, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la dezvoltarea infrastructurii urbane a orașului.
Lucrările sunt realizate de Primăria orașului Ialoveni, din surse proprii, cu scopul de a transforma acest spațiu într-un loc modern și accesibil pentru întreaga comunitate.
„Pe perioada lucrărilor, rugăm locuitorii din zonă să manifeste răbdare și înțelegere pentru eventualele inconveniente cauzate de activitatea șantierului. Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar și vă asigurăm că toate aceste lucrări sunt realizate pentru a oferi comunității un parc modern, sigur și primitor,” a transmis Primăria Ialoveni.



