Angelina Jolie a vândut un tablou pictat de Churchill, cu peste 8 milioane de euro

el mai celebru dintre tablourile pictate de fostul premier britanic Winston Churchill (1874-1965) a fost adjudecat luni la Londra pentru suma de 7 milioane de lire sterline (8,1 milioane de euro) de Casa de licitaţii Christie’s, relatează AFP, citată de Agerpres.

Tabloul peisagistic, înfăţişând un apus de soare ce scaldă cu razele sale moscheea Koutoubia, monument emblematic din Marrakech, a fost pictat cu ocazia unei vizite oficiale în Maroc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Suma cu care a fost vândut a depăşit mult estimările, între 1,7 milioane şi 2,8 milioane de euro, a scris Casa Christie’s pe Twitter.

Pictura în ulei scoasă la vânzare de actriţa americană Angelina Jolie este considerată “cel mai important tablou (pictat) de Sir Winston Churchill” datorită “împletirii sale în istoria secolului al XX-lea”, a declarat istoricul de artă britanic Barry Phipps.

Tabloul intitulat “Tower of the Koutoubia Mosque” a fost dăruit de Churchill celui care era pe atunci preşedintele al Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt. Vândut de unul dintre fiii lui Roosevelt în anii 1950, tabloul a trecut prin mâinile mai multor proprietari, înainte de a ajunge în 2011 în colecţia cuplului de actori americani Angelina Jolie şi Brad Pitt.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, alte două tablouri pictate de Churchill au fost vândute: un peisaj din Marrakech a fost adjudecat pentru suma de 1,55 milioane de lire sterline (1,8 milioane de euro) şi o imagine a Catedralei Saint Paul din Londra, estimată între 200.000 şi 300.000 de lire sterline, a fost vândută pentru suma de 880.000 de lire sterline (1,2 milioane de euro).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share