Author

Telegraph

Browsing

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a mers să verifice cum decurg lucrările de deszăpezire şi combatere a lunecușului pe drumurile naționale. Chiril Gaburici a inspectat traseele Chișinău-Bălți și Chișinău-Leușeni. Muncitorii rutieri lucrează continuu odată cu începerea ninsorilor, iar la moment circulația pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă.

„Constat că se muncește mult pe tot teritoriul țării. Drumarii efectuează în continuu lucrări de deszăpezire, toate drumurile sunt monitorizate permanent pentru a se interveni urgent în caz de necesitate. Avem antrenate în acest moment peste 220 de echipamente speciale în toată țara, care curăță traseele naționale și împrăștie material antiderapant. Este important să ne asigurăm că pe drumuri se circulă și nu sunt localități blocate”, a menționat Chiril Gaburici.  

Ministrul îndeamnă pietonii și conducătorii să fie atenți în trafic, să respecte regulile de circulație și indicatoarele rutiere, să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, în special a celor ce țin de dotarea automobilelor și conducerea acestora pe timp de iarnă. 

„Rugăm cetățenii să verifice care e starea traseelor înainte de a se porni la drum, fie pe camerele video ale ASD, fie la telefonul 22-50-30. Va ninge încă cel puțin o zi, noi muncim în continuu pentru a asigura cetățenilor drumuri accesibile. Personal verific si voi verifica cum se muncește și mulțumesc drumarilor care lucrează zi și noapte pentru a garanta siguranța participanților la trafic”, a ținut să comunice ministrul Chiril Gaburici. 

Pentru mai multe informații despre condițiile de circulație rutieră în perioada de iarnă, cetățenii pot accesa site-urile www.asd.md și www.mei.gov.md. În perioada de iarnă, serviciul operativ al Î.S. ,,Administrația de Stat a Drumurilor” activează în regim non-stop 24/24 la numerele: 022-74-89-61, 022-22-55-30, 060477177, dedicate informării cetățenilor.

Infecțiile respiratorii acute constituie 95 la sută dintre toate bolile infecțioase din lume, conform statisticii la nivel mondial. Sursa de contaminare o constituie omul bolnav cu infecții latente manifeste sau inaparente și persoanele purtătoare de virusuri. Transmiterea virusurilor se manifestă pe calea aero-picături: prin tuse, strănut sau vorbire, prin contact apropiat și indirectă: prin mâini, obiecte proaspăt contaminate cu secreții, apă din bazine. Potrivit medicilor, bolnavii sunt periculoși pentru persoanele sănătoase în primele trei-patru zile ale maladiei, scrie Sputnik. 

Termenul de „boală respiratorie acută” sau „infecție respiratorie virală acută” (IRVA) cuprinde un număr mare de boli, care, în cazul a 90 la sută, sunt provocate de mai multe tipuri de virusuri. Toate aceste infecții au simptome asemănătoare, cele mai frecvente fiind rinita — guturai cu secreții nazale, însoțită de tuse și strănut, febra cu grad scăzut și cefalee, poate fi prezentă durerea în gât, care se manifestă deseori la debutul bolii.
 
Perioada acestor infecții durează de la patru până la nouă zile după ce se instalează remisia, fără sechele. Doar la copiii cu imunitate suprimată și de vârstă fragedă pot apărea consecințe, cum ar fi otitele, sinuzitele, bronșitele, pneumoniile.
 
Cum se manifestă gripa?
Gripa reprezintă o boală infecțioasă cauzată de mai mulți viruși gripali de tip A, B, C. În prezent, predomină virusul A, subtipul H3N2. Tabloul clinic al gripei se caracterizează prin apariția bruscă a febrei până la 39-40 de grade, frisoane, dureri musculare și articulare, tuse seacă, guturai, dureri de cap.
 
În cazuri grave, pot fi prezente și alte simptome – amețeli, insomnie sau somnolență, moleșeală, zgomot în urechi, vomă, stare de colaps sau leșin, la copii maladia poate fi însoțită de convulsii. Spre deosebire de alte infecții respiratorii virale, gripa se manifestă chiar de la debut cu stări severe și poate provoca complicații care pun în pericol viața pacientului, precum afecțiuni ale sistemului cardiovascular și ale sistemului central nervos.
 
Una dintre cele mai frecvente complicații ale gripei este pneumonia, ce poate apărea ca o afecțiune primară, sub formă de pneumonie virală, secundară – ca o pneumonie bacteriană sau mixtă – pneumonie asociată: virală și bacteriană. Dificultatea bolii depinde de starea sănătății în general, de vârstă și statutul imunitar.
 Soluția minune pentru a spune, Adio răcelii, gripei și durerilor de cap, sanatate, viroze, frig, tuse, iarna, farmacia, medicul de familie, 
În sezonul rece 2018-2019, în Moldova au fost înregistrate două cazuri de deces din cauza virusului gripal. Victimele sunt două femei, în vârstă de 54 și de 63 de ani. Potrivit Ministerului Sănătății, în Republica Moldova, situația epidemiologică prin gripă este sub pragul epidemic.
 
Pentru evitarea cazurilor grave de îmbolnăvire, depistarea precoce a acestora, izolarea timpurie și tratamentul bolnavilor cu gripă și infecții respiratorii virale acute, populația este îndemnată să se adreseze la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS şi SARI. Se recomandă izolarea bolnavilor la domiciliu, iar n caz de necesitate – spitalizarea.