rusia, Mutarea făcută de Putin, care lasă Europa total descoperită

Vladimir Putin susține că s-ar putea produce o criză economică, așa cum ”nu s-a mai văzut în lume”

Vladimir Putin susține că economia globală se confruntă cu câteva măsuri restrictive care ar putea duce în final la o criză financiară devastatoare. În opinia președintelui Rusiei, lumea întreagă ar trebui să găsească o modalitate prin care să prevină această criză și să stabilească reguli stricte prin care economia statelor să funcționeze. Potrivit Russia Today, el…

Vlad Plahotniuc, PDM, coalitia de guvernare, Londra, Marea Britanie, Institutul Regal al Marii Britanii, Partidul Democrat, Plahotniuc in occident, stat capturat

Institutului Regal pentru Servicii Unite din Marea Britanie l-a invitat pe Vlad Plahotniuc la Londra. Iată ce mesaj a transmis liderul PDM

În cadrul evenimentului cu tema ”Moldova şi Occidentul: discuţii cu Vladimir Plahotniuc”, liderul PDM a prezentat situaţia din ţara noastră, reformele demarate şi bazele creşterii economice înregistrate în ultimii doi ani. De asemenea, liderul Coaliţiei de guvernare de la Chişinău a vorbit despre întregul context geopolitic în care se desfăşoară activitatea actualei guvernări. „M-am simţit…