Analist economic: Revenirea totală pe piața economică rusă este imposibilă

După nenumăratele restricții instituite de către Federația Rusă din 2005 încoace, companiile moldovenești s-au reorientat pe piața din UE, iar în prezent cota exporturilor pe piața comunitară este de 63%, în timp ce în CSI se atestă o schimbare lentă. O revenire totală a exportatorilor pe piața din Federația Rusă este imposibilă în condițiile în…

Avertizare cod galben: Vânt puternic și descărcări electrice pe întreg teritoriul țării până la sfârșitul săptămânii

Avertizarea cod galben de intensificări ale vântului emisă luni de meteorologi se va menține pe tot parcursul zilei, până seara la ora 17.00. În tot acest interval de timp, se așteaptă rafale însoțite de ploi și descărcări electrice pe întreg teritoriul țării. Vântul va sufla cu o intensitate de 15-20 de metri pe secundă. Temperaturile…

FOTO. Drumul regional Prepelița – Pepeni – Bălășești: traseul pe care se circulă europenește

La Sangerei au fost finalizate lucrările de raparație capitală a drumului regional L 266 Prepelița – Pepeni – Bălășești. Acest obiectiv a fost realizat prin efortul comun al actorilor gestionari din raionul Sangerei – Secția Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri din cadrul CR Sîngerei – beneficiar, SA „Drumuri Bălți” reprezentanța Sangerei – executor, SRL Simbo…