Author

Telegraph

Browsing

Mai mulți bani falși au fost puși în circulație în magazinele și piețele din țară. Pe parcursul anului 2017 au fost pornite şi documentate 57 cauze penale pe faptul punerii în circulaţie a banilor falşi. Ca o perioadă critică de apariţie în circulaţie a semnelor băneşti false sunt lunile iunie-iulie.

Pentru a veni în sprijinul populației, Poliția vine în ajutor și comunică câteva deosebiri, care pot fi observate cu uşurinţă, la prima vedere, precum şi unele metode de verificare, scrie deschide.md?

Dacă aveți dubii cu privire la unele bancnote primite, o metodă simplă pentru a verifica dacă o bancnotă este falsă sau nu, este să încercați să răzuiți culoarea de pe ea, cu o cheie sau cu o monedă! Dacă se răzuiește, este unul dintre semnele clare că bancnota este falsă. Pe de altă parte, bancnotele false sunt mai deschise la culoare.

Cele mai falsificate bancnote rămân a fi cele de 100 de lei, cum pot fi depistate:

– În stânga colțurile superioare și inferioare ale bancnotelor false sunt închise, aproape negre, în original – maro.

– Pe bancnota originală regiunea de trecere păr și fața a lui Ștefan cel Mare este ușor neclară, iar la bancnota falsă este prezent un intens contrast.

– Pe bancnotele contrafăcute firul de argint este deplasat spre stânga, aproape că se confruntă cu Ștefan, iar cifra 100 din centru este abia vizibilă. La fel, bancnotele false nu au fibrele colorate care pot fi observate pe o suprafata alba, astfel, pentru a nu avea neplăceri, verificați acest detaliu.

În acest sens, deschide.md spune că dacă aveți suspiciunea că dețineți o bancnotă falsă, nu încercați să o plasați mai departe, anuntați imediat Poliția.

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană se extinde încă în două puncte de trecere pe segmentul transnistrean – în punctul rutier „Goianul Nou-Platonovo” și în punctul feroviar „Novosaviţcaia-Cuciurgan”.

Potrivit deciziei aprobate miercuri de guvern în cele două puncte de trecere controlul se va face după principiul „o singură oprire – un singur ghişeu”.

S-a mai relatat că premierul Pavel Filip a cerut ca până la finele mandatului actualului guvern să se implementeze controlul comun și la celelalte puncte de trecere a frontierei, în special pe sectorul transnistrean.

„Trebuie să avem siguranța că Republica Moldova controlează tot ce intră sau iese pe acest segment de frontieră”, a spus prim-ministrul Filip.

Amintim că în luna iulie 2017 Moldova și Ucraina au inaugurat primul punct de control comun pe segmentul transnistrean al frontierei. Atunci Premierul Pavel Filip și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko au inaugurat controlul mixt, moldo-ucrainean, la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan – Pervomaisk, un proiect realizat cu sprijinul Uniunii Europene.

Cod Galben de incendii de vegetație în Moldova.

Până la data de 31 mai pe o mare parte a teritoriului se vor crea condiții pentru pericol excepțional de incendiu (clasa V), cu caracter natural și amenințare de incendiu a fîșiilor forestiere și a culturilor agricole, transmite Publika.

PERICOL DE INCENDIU

Riscuri:

  • este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.

Se recomandă:

  • evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu;
  • restricţionarea efectuării lucrărilor care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.