Author

Telegraph

Browsing

O fetiță de 8 ani din India a fost sechestrată, drogată și violată timp de 5 zile de un grup de bărbați. Copila a fost ucisă apoi, relatează CNN.

Cazul cumplit a avut loc în luna ianuarie a acestui an, în nordul Indiei. Fetița violată și ucisă este de religie musulmană iar cei 7 bărbați suspectați că au violat-o cu bestialitate, iar apoi au ucis-o sunt de religie hindusă. Un al 8-lea bărbat este judecat separat pentru că este minor. Toți neagă acuzațiile, transmite ProTV.

Potrivit poliției, fetița de 8 ani a fost răpită și ținută captivă timp de 5 zile într-un mic templu hindus, izolat. Aici a fost drogată și în timp ce era inconștientă a fost violată în mod repetat de 8 bărbați.

La final, a fost strangulată iar capul i-a fost strivit cu o piatră. Cadavrul ei a fost găsit pe un drum noroios care duce către templu. Poliția susține că a găsit și piatra plină de sânge, cu care i-a fost strivit capul.

Ofiţerii Direcţiei teritoriale Sud a CNA l-au reţinut aseară pe liderul unui grup infracţional, cercetat penal pentru înstrăinarea ilegală a imobilelor din Cahul. Acesta este avocat şi este bănuit că, în complicitate cu alte persoane, ar fi pus în aplicare o schemă de deposedare de apartamente a unor locuitori din Cahul.

În perioada 2013-2015, membrii grupului ar fi falsificat mai multe acte oficiale şi hotărâri de judecată, în baza cărora au obținut ilegal dreptul de proprietate asupra unor imobile. În prezent,  persoana este reţinută pentru 72 de ore şi este cercetată pentru escrocherie şi fals în acte publice.

Amintim că, la începutul anului curent, CNA şi procurorii anticorupţie au deconspirat această schemă şi au reuşit să reţină patru persoane, inclusiv un registrator al Oficiului Teritorial Cadastral Cahul, dosarul în privinţa lor urmând să fie transmis, în curând, în judecată. Potrivit materialelor cauzei, grupul identifica proprietari de bună-credință, pe care îi deposedau de apartamente, în baza unor hotărâri de judecată inexistente și a unor acte de identitate false. Ulterior, casele erau înstrăinate, prin intermediul unor persoane interpuse.

Pentru faptele incriminate, în concurs de infracțiuni, legislația națională prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani. În prezent, se întreprind acțiuni în vederea identificării întregului grup de suspecți, dar și stabilirii altor persoane prejudiciate. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura anticorupţie.

Jurnalistul Vadim Ungureanu, cel care a instalat la kilometrul „zero” din Chișinău, monumentul „Năstase face pipi” și ulterior reținut de poliție, cu câteva clipe în urmă și-a aflat pedeapsa.

Ungureanu a fost găsit vinovat în încălcarea articolului 354 a Codului Contravențional, adică acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce încalcă normele morale, tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice. Jurnalistul va fi nevoie să lucreze 30 de ore în folosul comunității.

Vadim Ungureanu a comentat decizia instanței ca fiind o manifestare a justiției captive a lui Plahotniuc care interzice oamenilor să protesteze liber. „Nici nu mai poți să protestezi pentru că imediat te amendează„, a spus jurnalistul.

Amintim că astăzi, jurnalistul Vadim Ungureanu a instalat în centrul Chișinăului un monument care îl reprezintă pe candidatul din partea Platformei Demnitate și Adevăr la funcția de primar general al capitalei cum își face nevoile fiziologice. Monumentul „Năstase care face pipi”, se aseamănă foarte mult cu „Manneken Pis”, instalat în Bruxelles.

La un moment dat după instalarea monumentului, la fața locului a apărut poliția care l-a reținut pe Ungureanu pentru huliganism, o încălcare a codului contravențional pentru că ar reprezenta un candidat electoral. La rândul său, activistul a declarat că măsura efectuată de polițiști este una ilegală, iar poliția devine o bâtă a guvernării împotriva simplilor cetățeni: „Mafia lui Plahotniuc îl apără pe Andrei Năstase de protestele simplilor cetățeni„, a spus Vadim Ungureanu.