Author

admin

Browsing

Deși sunt la sute de kilometri distanță, moldovenii din Marea Britanie nu uită de unde au venit și desigur nu uită de tradițiile și obiceiurile moldovenești.

Britanicii au avut posibilitatea să afle cum se sărbătorește Mărțișorul, o sărbătoare tradițională moldovenească. MărțiShop 2018, un eveniment deosebit a fost organizat de către Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, unde moldovenii din Londra și nu numai au avut șansa să se delecteze cu mâncare și muzică tradițională.

Despre acest eveniment comunică într-un articol bloggerița Irina Culic. Aceasta spune că gustările s-au oferit în schimbul donațiilor și nu stătea nici un jandarm să colecteze cu strictețe banii. Fiecare dona cât putea, chiar și o liră sau două.

MărțiShop este un eveniment care își pune drept scop colectarea de fonduri pentru diverse acte de caritate. Anul acesta toți banii adunați vor fi donați Fundației “Donează pentru copii”. Doamna Eugenia Doga, fondatoarea organizației non-guvernamentale care a fost prezentă la eveniment mi-a povestit în cîteva minute de conversație despre Școala de Valori pe care a deschis-o în com. Băcioi, care adună copiii din toate păturile sociale dar mai ales pe cei din familii social vulnerabile și le oferă cel mai valoros dar: educație.” scrie Irina Culic în articolul său încercând să evidențieze faptul că pe lângă distracție și trezirea unor amintiri din patria natală, are drept scop și alte acțiuni de caritate.

La evenimentul dat au participat și două interprete de muzică populară care au încins atmosfera. Valentina Răileanu și Tatiana Miron au reușit să încingă atmosfera încât să se creeze impresia că toți sunt la nuntă în Moldova și nu la sărbătoarea Mărțișorului în Londra.

În inima Londrei au înflorit pentru o zi mărțișoare, iar Moldova și-a smuls hotarele și ajuns până în 23 Grosvenor Gardens.

Redacția noastră a apelat serviciul de presă al Partidului Acțiune și Solidaritate pentru a afla dacă PAS va susține candidatul Platformei DA la alegerile locale din Chișinău, care urmează să aibă loc în luna mai. Iată ce decizie a luat Biroul Politic Național (BNP).

„În conformitate cu procedurile statutare ale partidului și prevederile legislației electorale, BNP a decis că la ședința Consiliului Politic Național (CPN) se va lua decizia cu privire la alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău”, a declarat Cristina Bujor pentru Telegraph.md.

Ședința CPN al Partidului Acțiune și Solidaritate va avea loc miercurea viitoare, adică pe 21 martie 2018.

Menționăm că Platforma DA l-a înaintat deja pe Andrei Năstase la funcția de Primar General, iar Năstase a speră că Maia Sandu nu va înainta un canditat propriu ci îl va susține pe el. „Așteptăm acum un răspuns de la colegii noștri de la PAS. Orice decizie va fi luată noi o vom respecta”, a declarat liderul-candidat al Platformei DA.

Amintim că Maia Sandu a declarat recent în cadrul unei emisiuni televizate că partidul ei a realizat un chestionar care a fost trimis la 2 000 de oameni, aceștia fiind întrebați dacă PAS să susțină candidatul Platformei la funcția de Primar al Capitalei. În conformitate cu rezultatele obținute, Maia Sandu va lua decizia dacă îl va susține pe Năsatase, sau nu.

O locuitoare a Municipiului Chișinău a cumpărat o cutie de carne a producătorului „Axedum”. Mare i-a fost mirarea când ajunsă acasă aceasta a observat că carnea constituie doar 75% din ceea ce a cumpărat, restul fiind doar resturi care nu sunt comestibile.

Bussines moldovenesc, la două kilograme de carne, 515 grame de resturi ascunse, adică piele, intestine și alte bucăți pe care greu le poți numi comestibile. „Axedum”, vă mulțumesc pentru onestitate.” a scris pe Facebook Galina Butucel-Chilaru.

Un reprezentant al companiei în scurt timp a venit cu un răspuns. Aceștia au recunoscut că în ceea ce a cumpărat Galina s-ar putea regăsi și aceste resturi și au promis că vor pedepsi angajații care au procedat astfel. „Ceea ce e în imagine este o încălcare, angajatul care a permis această gafă va fi găsit și pedepsit„, a scris reprezentantul companiei.

În comentarii oamenii au început să mărturisească istorii asemănătoare cu care s-au confruntat. „Nu vă plac penele? Pur și simplu nu știți cum se gătesc”, „Cu un astfel de marketing în scurt timp carnea din străinătate va deveni mai populară din nou, chiar dacă este de câteva ori mai scumpă, în schimb este de o calitate superioară”, acestea sunt doar unele din comentariile lăsate la postarea Galinei.

compania axedum, carne de gaina contrafacuta