Cel mai vechi membru al Parlamentului European, germanul Elmar Brok, cere activarea articolului 7 împotriva României, ue 

Cel mai vechi membru al Parlamentului European, germanul Elmar Brok, cere activarea articolului 7 împotriva României

Cel mai vechi membru al Parlamentului European (din 1980), eurodeputatul german Elmar Brok (PPE), a solicitat luni, în premieră, activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene împotriva României, prefațând una dintre cele mai complicate zi pentru statul de drept din țara noastră, în condițiile în care, marți, legislativul european va supune la vot o rezoluție…

octavian calmic, ministerul economiei, exporturi moldova, economia moldovei, export in uniunea europeana

Octavian Calmîc: Până la 85% din exporturile moldovenești pot merge pe piața UE

Potențialul Republicii Moldova de a exporta pe piața UE este de 85% din totalul exporturilor moldovenești. Declarația a fost făcută de consilierul economic al prim-ministrului, Octavian Calmîc. Potrivit lui, schimburile economice dintre UE și Republica Moldova puteau fi mult mai mari, decât sunt în prezent, dacă erau folosite pe deplin avantajele comerciale ale Acordului de…