Emoții plăcute de Ziua Profesorului, Premierul Filip și-a revăzut dirigintele din anii de școală, ziua profesorului 2018, pdm, monica babuc, educatie moldova, partidul democrat, salarii profesori 

(Video) Întâlnire emoționantă: Premierul Filip și-a revăzut dirigintele din anii de școală

În virtutea agendei politice foarte încărcate, Premierul Republicii Moldova Pavel Filip a găsit timp și astăzi a revenit în satul de baștină pentru ași revedea foștii dascăli și ai felicita cu ocazia Zilei Profesorului. „Mi-am revăzut dirigintele din anii de școală, dar și o parte dintre profesorii din Pănășești (Strășeni), unde am crescut. Am avut…

drumuri bune pentru moldova,

Chiril Gaburici: „Cetățenii vor decide care străzi din localitățile lor vor fi modernizate”

Ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici a anunțat cum vor fi selectate tronsoanele care urmează a fi reparate în cadrul Programului „Drumuri bune pentru Moldova 2”, care va fi implementat pe parcursul anului 2019. În cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru MOLDPRES, Chiril Gaburici a afirmat că cetățenii vor fi cei care vor decide…

În ultimele 24 de ore peste 17 mii de țigări de contrabandă au fost depistate de Serviciul Vamal al Republicii Moldova

În ultimele 24 de ore, angajații posturilor vamale au prevenit trei tentative de trafic ilicit cu produse din tutun, fiind reținute în total 17.160 de țigarete de diverse mărci. Primul caz a fost raportat de către angajații postului vamal „Ungheni-feroviar”, care au depistat 11.600 de țigarete nedeclarate într-un vagon al trenului Chișinău-București. Acestea erau ascunse…