Am asistat săptămâna trecută la o ofertă cel puţin ciudată a preşedintelui pro-rus Igor Dodon faţă de partenerii săi de mezalianţă şi majoritate de la Chişinău care poate să anunţe o schimbare de tactică a Rusiei în Republica Moldova – test pentru întreg spaţiul post-sovietic.
Astfel, preşedintele socialist a oferit o formulă prin care PSRM şi ACUM să candideze în tandem, în cartel, cu scopul de a elimina orice competiţie la alegerile locale şi ca să împartă toate funcţiile. Mai exact, acolo unde câştigă PSRM, el ia primarul iar viceprimarul / viceprimarii se împart cu ACUM (PAS-PPDA). Acolo unde câştigă pro-europenii, PSRM are el viceprimar.
MODELUL ÎNTREPĂTRUNDERII CONSTRÂNGĂTOARE: JURNALIŞTII ÎNCARTIRUIŢI CU TRUPELE AMERICANE ÎN IRAK
Spuneam că, mai întâi, asta sună a cartel. Perfect legal, dar lipsit de competiţie corectă şi, din nou, profund imoral. Dar mai e ceva moral sau imoral în politică? Sigur că nu. Împărţirea circumscripţiilor între PDM-PSRM la votul mixt s-a făcut pe un model similar. Altele sunt preocupările şi obiectivele, iar ca să le atingi, orice acţiune e bună, inclusiv mezalianţe, pertractări, lovituri de palat şi cele sub centură. Cu oricâte costuri pentru populaţie.
Dar nici măcar asta nu e important. E doar o variantă de limitare a competiţiei şi de creştere a impactului PSRM care, după ce va fi luat fără rezerve oamenii din funcţii şi cu şanse de la PDM, îşi va creşte natural şi expunerea, şi numărul de voturi, câştigând majoritatea administraţiei publice locale. Dar, în primul rând, perla coroanei, Chişinăul. Capitala Republicii Moldova, la care jinduiesc ruşii şi pro-ruşii din capitală de ani de zile. Au dominat capitala în perioada colonizării ruso-sovietice 1944-1991, cu care au dominat populaţia băştinească românească, acum îl vor înapoi. Altul e, însă semnalul pe care l-am receptat, şi el merge în alte zone.
În timpul războiului din Irak, în 2003, armata americană a utilizat formula de jurnalist convocat, încartiruit şi acţionând împreună cu trupele. De aici şi celebrul jurnalism cu relatări făcute de pe drumurile irakiene care arăta exact înaintarea şi capacitatea de acţiune a forţelor americane, direct dintre trupe, din timpul conflictului, pas cu pas, practic live.
O găselniţă extraordinară, cea a jurnalistului imbedded, adică unul întrepătruns cu forţele armate, închistat în ordinele comandanţilor militari şi a avansului trupelor, încapsulat între militari în vehiculele blindate, care relatează direct din mijlocul acţiunii, dar cu limite majore a libertăţii sale de mişcare şi relatare.
Acest model a fost profund lăudat şi puternic criticat în presa globală şi în discuţiile de etică jurnalistică, dar şi în dezbaterile de securitate din spaţiul operaţiunilor militare. Şi cu un motiv corect: în cazul primilor, e în discuţie un conflict de valori, între nevoia de informare şi de a fi în prim plan, relatarea directă din mijlocul acţiunii militare şi limitată de unghiuri de filmare, teme abordate, locuri dezvăluite şi acţiuni concrete.
Din punct de vedere al securităţii acţiunilor militare, dilema a fost cum să limitezi fluxul de informaţii relatat de către un jurnalist pe care îl ai direct angajat în lupte, în unitatea ta mobilă, pentru a satisface nevoia de comunicare publică dar, în egală măsură, să eviţi să încasezi costuri de securitate din dezvăluirea locului unde de afli sau al operaţiunii pe care o efectuezi.
DILEMA ETICĂ ÎN MAJORITATEA DE MEZALIANŢĂ DE LA CHIŞINĂU
Acest exemplu şi dilema etică jurnalistică m-a adus la gândirea noii oferte a lui Dodon şi testul care are loc cu prilejul localelor, un prim test pentru a capacita şi a prelua întreaga putere şi a schimba majoritatea. Dar, se pare, patronii ruşi de la Moscova şi planificatorii operaţiunilor polit-tehnologice de la Chişinău par să fi gândit şi o altă variantă, un alt scenariu: blocarea, încartiruirea, întrepătrunderea şi legarea pro-europenilor, sau măcar a unei părţi a lor, la Guvernare, pentru a avea ţapul ispăşitor, vinovatul de serviciu pentru gestiunea treburilor curente, dincolo de etapa răzbunărilor, dezoligarhizării, lustraţiei şi epurărilor anti – PDM, anti-unioniste şi anti-româneşti.
Pentru ruşi contează să tragă bani europeni, evident româneşti, şi să limiteze orice opţiune de reformă ce ar jena zona care rămâne sub control rus.
ACUM s-ar putea trezi în imposibilitatea ieşirii libere de la guvernare, când o va decide – pentru că asta antrenează pierderi la toate nivelurile locale şi a structurii de partid – aşa cum se pot trezi lesne, oricând, aruncaţi de la Guvernare şi din majoritate, după ce gruparea pro-rusă îşi strânge toţi parlamentarii de pripas. Menţinerea guvernului de vitrină, pro-european, în prim planul administraţiei aduce doar creşterea costurilor pentru Guvern şi miniştrii pro-europeni, delegitimarea pro-europenismului şi limitarea majoră a acţiunii executive şi reformiste, ca-n încartiruirea şi întrepătrunderea jurnalişti-trupe militare în acţiune descrisă mai sus.
Dar totul controlat prin Consiliul Suprem de Securitate şi cu toată zona de securitate apărare şi chiar politică externă dată la ruşi, controlat prin majoritate şi mai ales prin binomul Dodon-Greceanâi care poate refuza cu impunitate orice lege sau numire chiar votată repetat în Parlament, dacă nu convine socialiştilor pro-ruşi, cu o Curte Constituţională ce va fi, din nou, dominată de Dodon şi gaşca sa, deci o altă garanţie a guvernării eliminată şi controlată de pro-ruşi. O variantă strict de imagine, de aparenţă şi de vinovat desemnat, care să rămână pentru a încasa costuri cât i se permite.
Pentru că acţiunile guvernamentale sunt limitate, opţiunile la fel, şi aparenţa de mare coaliţie e menţinută cât timp e nevoie şi nici o zi în plus. Pentru ruşi contează să tragă bani europeni, evident româneşti, şi să limiteze orice opţiune de reformă ce ar jena zona care rămâne sub control rus de două ori: odată la Chişinău, prin majoritatea cu PSRM, apoi prin veto-ul de facto al lui Dodon pe orice act guvernamental, apoi, prin viitoarea reintegrare confederativă de facto a statutului special pentru regiunea nistreană, prin veto-ul suplimentar al Rusiei de la Tiraspol. Un bun model pentru Ucraina şi Georgia, ultimele state care mai au aspiraţii pro-europene şi pro-NATO. Totul pentru a impune ne-alinierea forţată, cum îi zice Vlad Socor, în fapt dominaţia deplină a Rusiei în spaţiul post-sovietic.
