Autoritățile din Orhei vor să redenumeasca o stradă care poartă numele unui veteran al războiului moldo-rus din 1992

Autoritățile din Orhei vor să redenumească o porțiune de stradă care poartă numele unui veteran al războiului moldo-rus din 1992.

Problema a fost sesizată de către Dragoș Galbur, blogger: “Oameni buni, ce se întâmplă? Zici că s-au înțeles ăștia între ei ca să-și șteargă picioarele de cei care au luptat în ’92 pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova.

După ce am asistat zilele trecute la probabil cea mai mare batjocură din partea statului față de veteranii războiului de pe Nistru, astăzi aflu că oamenii lui Ilan Șor, care conduc Orheiul, vor să schimbe denumirii străzii Stanislav Buzu în Maxim Gorki. Rus și cel mai bun prieten al lui Lenin.

Stanislav Buzu a activat aproape 30 de ani în cadrul Comisariatului de Poliție Orhei. Acesta a luptat în timpul războiului din 1992 la Lopatna, Oxentea, podul de la Dubăsari, etc. În mai 1992, a fost comandant-adjunct al batalionului de carabinieri pe platourile de foc Coşniţa şi Tighina. S-a învrednicit de cea mai înaltă distincţie militară de stat – Ordinul “Ştefan cel Mare”.

Plus că el a trăit chiar pe strada care-i poartă astăzi numele, denumirea căreia urmează a fi schimbată”, a scris Galbur.

Afirmația lui Galbur este confirmată și de proiectele inițiate la nivel local în Orhei, publicate pe siteul municipalității.

“Proiectul este elaborat în baza schemei de amplasare cu privire la schimbarea denumirii porțiunii de stradă “Stanislav Trofim Buzu” între străzile C. Stamati și Alexandru cel Bun din mun. Orhei in denumirea “str. Maxim Gorkii””, este scris pe siteul Primăriei Orhei.

Potrivit lui Galbur, proiectul ar fi fost retras după protestul veteranilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share