Barack Obama, despre Donald Trump: Un porc rasist și sexist

O nouă carte, care urmează să fie publicată în Statele Unite săptămâna viitoare, scrisă de Edward-Isaac Dovere, dezvăluie remarcile făcute de fostul președinte democrat Barack Obama la adresa fostului președinte republican Donald Trump. Remarcile ar fi fost făcute în prezența unor consilieri și sunt prezentate în cartea „Bătălia pentru suflet: Din culisele campaniilor democraților pentru a-l învinge pe Donald Trump”.

Pe parcursul mandatului lui Donald Trump, Barack Obama a respectat, în mare măsură, convenția conform căreia foștii președinți nu își critică public sau nu îi atacă pe succesori. Obama renunțat însă la această cutumă în timpul campaniei prezidențiale din 2020 în care l-a susținut pe fostul său vicepreședinte Joe Biden.

Însă, în culise, în prezența donatorior și a consilierilor, Obama ar fi fost mult mai degajat în remarcile la adresa lui Trump. Potrivit cărții scrise de Edward-Isaac Dovere, publicist la The Atlantic, Obama l-a numit pe Trump un „nebun”, un „porc rasist și sexist”, „nebun nenorocit” și „un nenorocit corupt”, scrie The Guardian, care a consultat pasaje din volumul „Bătălia pentru suflet: Din culisele campaniilor democraților pentru a-l învinge pe Donald Trump”.

Sentimentele lui Obama față de Trump sunt binecunoscute, dar rareori au fost raportate în detalii atât de clare, remarcă jurnaliștii de la The Guardian.

Cea mai puternică remarcă a lui Obama, relatează Dovere, a fost determinată de rapoartele potrivit cărora Trump vorbea cu liderii străini – inclusiv cu Vladimir Putin, pe fondul anchetei interferențelor electorale rusești și a legăturilor dintre Trump și Moscova.

Dovere relatează, de asemenea, pe larg despre relația dintre Obama și Biden care nu ar fi fost atât de bună pe cât s-ar fi crezut. Acesta vorbește despre îndoielile vocale ale lui Obama, împărtășite de o mare parte dintre democrați, conform căreia Biden era prea bătrân și departe de cea mai bună formă a sa pentru a câștiga scrutinul prezidențial.

În cartea lui Dovere este menționat și un atac al primei doamne Jill Biden la adresa vicepreședintei SUA Kamala Harris, în perioada în care Harris era contracandidatul lui Joe Biden în interiorul Partidului Democrat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share