Category

Social

Category

În cadrul unui briefing, autoritățile raionale au informat despre rezultatele vizitei de la Viniţa şi  Iampol, (Ucraina), unde a avut loc ședința grupului de lucru privind construcția podului peste Nistru.

Amintim că în perioada  27 – 28 septembrie curent, Președintele raionului Soroca Ghenadie Muntean a participat la Şedinţa Grupului de lucru privind examinarea implementării proiectului de construcție a podului peste râul Nistru, care s-a desfășurat în oraşul Viniţa şi oraşul Iampol, (Ucraina). Delegația ucraineană a fost condusă de ministrul adjunct al Infrastructurii pentru Integrare Europeană Victor Dovgan iar partea moldovenească de către Secretarul de Stat pentru Transporturi din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii Drumurilor a Moldovei Serghei Bucătaru, transmite observatorul de nord.

După cum informează Consiliul raional Soroca, în cadrul formatului Ucraina – Moldova au fost discutate Strategiile de dezvoltare a transportului până în anul 2030, despre problemele actuale punerii în aplicare a proiectului de construcţie a podului peste râul Nistru în regiunea oraşului Iampol (Ucraina) şi satului Cosăuţi (R. Moldova). Activitatea grupului s-a finalizat cu semnarea Procesului Verbal privind rezultatele sesiunii de vizitare, de către reprezentanții ai guvernelor Moldovei și Ucrainei, Viktor Dovgan și Serghei Bucătaru.

Potrivit lui Ghenadie Muntean, inițiativa de a construi podul peste Nistru în regiunea satului Cosăuți, capătă contur real. Viitorul pod va fi construit peste Nistru, mai sus de satul Cosăuți. Transportul de tonaj mare nu va putea traversa frontiera moldo-ucraineană pe viitorul pod, deoarece va fi admisă doar circulația transportului cu o capacitate maximă de 7 tone, a menționat șeful raionului Soroca.

Autoritățile speră că realizarea acestei inițiative va contribui la crearea noilor locuri de muncă și la dezvoltarea economică a raionului.

Proiectul de fezabilitate este gata, realizat de Institutul de proiectări din Kiev. Acesta a fost prezentat și va fi achitat de raionul Iampol. Mai sunt moment tehnice de soluțioanat, la balanța cui va fi podul etc. ”, a mai menționat Ghenadie Muntean.