Category

Social

Category

Angajații companiei specializate în transport SVS, au organizat astăzi o acțiune de protest în fața Curții de Apel Chișinău. Aceștia și-au arătat nemulțumirea față de faptul că cei care le-au incendiat autobuzele, în aceste momente se află la libertate. În aceste condiții, reprezentanții SVS au venit cu un apel către guvern și parlament să vină cu o reacție și de a insista să fie aplicată legea la adresa piromanilor.

În ultimele 3 luni, 7 autobuze a companiei SVS au fost incendiate. Din informațiile apărute în presă, se pare că este vorba despre o încercare de intimidare din partea unei firme concurent a celor de la SVS. În luna aprilie 2019, procuratura a anunțat reținerea a 7 angajați a unei alte firme de transport, care au incendiat autocarele companiei SVS Moldova.

Acum însă, persoanele date se află la libertate, manifestanții se întreabă, cum pot fi aceștia eliberați, când oamenii ardeau în automobilele incendiate de infractori, cum pot fi la libertate cei care se fac vinovați de tentativă de omor. Victor Sarioglo, unul din directorii SVS Moldova, spune că există dovezi multe care demonstrează vina acestor persoane, la dispoziția oamenilor legii este chiar și un selfie a unuia din inculpați, făcut pe fundalul unui autobuz incendiat.

Manifestanții cer autorităților ca să ia măsuri și să nu permită ca acest dosar să fie închis, pentru că anume spre acest scenariu și se îndreaptă starea lucrurilor în aceste momente. Sarioglo spune că pe lângă faptul că sunt eliberați piromanii, sunt distruse probele. Reprezentanții companiei nu mai văd altă soluție decât să protesteze în fața Curții de Apel și să ceară ajutor.