Category

Social

Category

O femeie a murit decapitată într-un lift de la locul ei de muncă, din cauza cablului de la căștile cu care asculta muzică. Tragedia s-a petrecut în la o fabrică de articole din plastic aflată în orașul Vadodara din statul Indian Uttar Pradesh, unde lucra victima, o femeie în vârstă de 48 de ani.

Potrivit polițiștilor, capul femeii a fost găsit la parterul clădirii, iar restul corpului ei a fost dus de lift la etajul al treilea. Polițiștii cred că femeia a murit decapitată în lift după ce cablul de la căștile pe care le purta s-a prins și s-a blocat în grilajul rabatabil al liftului.
 
„Acest lift, ce nu este acoperiș, este folosit pentru a căra bunuri de la un etaj la altul. Credem că atunci când s-a petrecut accidentul femeia își folosea căștile și, fără să se gândească, a încercat să își scoată capul în afara liftului ce a început să urce. Așa că trupul ei a fost dus până la etajul al treilea, la care voia ea să ajungă, dar fără cap”, a spus un polițist.
 
Trupul femeii a fost recuperat cu ajutorul pompierilor și a fost dat familiei, după ce a fost efectuată o autopsie. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla dacă exista vreo defecțiune la liftul la care s-a petrecut tragedia.