Rusia încearcă să cucerească încă două porturi ucrainene. Granițele României la fel sunt în pericol

Fostul comandant al flotei ucrainene lansează acuzaţii extrem de grave la adresa Kremlinului. Potrivit vice-amiralului Serghei Haiduk, care a condus flota ucraineană între 2014 şi 2016, după dezertarea fostului şef al marinei, Denis Berezovski, Rusia încearcă să provoace revolte în porturile Berdiansk şi Mariupol, pentru a le putea anexa. Cele două oraşe reprezintă principalele ieşiri…

Merkel se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Germania, ue, statele europene, politica berlin, nato 

UE. Merkel se opune reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Germania

Cancelarul Angela Merkel s-a pronunţat duminică împotriva reintroducerii serviciului militar obligatoriu în Germania, transmite DPA. Agenţia preia un interviu acordat televiziunii ARD de şefa guvernului de la Berlin, în care aceasta a declarat fără echivoc: „Nu doresc să reintroduc serviciul naţional”, scrie Deschide.md. Germania a renunţat la recrutarea obligatorie în urmă cu şapte ani, când…