Cerşetorii dintr-un oraş, obligaţi să obţină o autorizaţie pentru a putea cerşi

Oraşul Eskilstuna, situat la vest de capitala Suediei, Stockholm, a devenit prima localitate din această ţară unde cerşetorii au nevoie de un permis pentru a avea dreptul să cerşească pe străzi, măsură menită să combată fenomenul cerşitului, relatează digi24.ro

Conform deciziei autorităţilor locale, cei care începând de luna aceasta doresc să cerşească pe străzile oraşului Eskilstuna trebuie să solicite pe internet sau la o secţie de poliţie o autorizaţie care costă 250 de coroane suedeze (23,3 euro) şi este valabilă trei luni.

Cerşitul fără această autorizaţie în zonele din Eskilstuna menţionate în respectiva decizie – centrul oraşul, zonele comerciale şi în exteriorul arenelor sportive, printre altele – va fi sancţionat prin amenzi.

Hotărârea a fost adoptată în luna mai de consiliul municipal, alcătuit din social-democraţi, liberali şi conservatori, dar aplicarea ei a fost amânată pentru că a fost contestată în justiţie.

Impunerea acestei autorizaţii a provocat critici din partea mai multor organizaţii, care consideră că cerşitul devine astfel o infracţiune. Primarul oraşului, social-democratul Jimmy Jansson, crede însă că ”nu este vorba despre persecutarea unor oameni, ci de răspunsul la o mare întrebare: Considerăm că trebuie normalizată cerşetoria în societatea de bunăstare suedeză ?”

Conform presei locale, poliţia din Eskilstuna a primit deocamdată opt cereri pentru eliberarea unei autorizaţii pentru cerşit.

Total
0
Shares
Total
0
Share