Ciocniri violente între poliție și protestatari în timpul unei demonstrații din capitala Bulgariei

În Bulgaria, au avut loc ciocniri între poliție și protestatari în timpul unei demonstrații în centrul capitalei, Sofia, la care participanții cer demisia prim-ministrului bulgar și a procurorului general, transmite Telegraph.md, cu referire la Europa Liberă

Demonstrația continuă seria protestelor anticorupție începute în luna iulie și are loc în ziua când parlamentul începe să examineze propunerea premierului de centru-dreapta Boiko Borisov de a adopta o nouă constituție pentru calmarea străzii. Miile de protestatari adunați în Piața Independenței de la Sofia și-au întitulat manifestația drept „Marea Revoltă Națională”, sperând să torpileze reforma, să obțină demisia guvernului, dizolvarea parlamentului și convocarea de alegeri anticipate.

Ciocnirile au avut loc când protestatarii au încercat să spargă un cordon al poliției și să răstoarne autobuze polițienești. Comisarul șef al Sofiei, Gheorghi Hadjiev, a spus că polițiștii au folosit gaze lacrimogene, în timp ce au fost atacați de demonstranți cu ouă, roșii, piere și un gaz necunoscut.

„Agresiunea împotriva polițiștilor este în creștere. Peste 20 de polițiști au fost gazați”, a spus Hadjiev, relatează serviciul bulgar al Europei Libere.

Potrivit agenției oficiale de știri, BTA, peste 30 de protestatari au fost reținuți în timpul violențelor. Protestele anticorupție au început pe 9 iulie pe fundalul unui conflict îndelungat între premierul Borisov și președintele socialist Rumen Radev, care sprijină revendicările demonstranților. Premierul Borisov a promis să demisioneze dacă parlamentarii aprobă planul său de a crea o Adunare Națională pentru adoptarea unei constituții noi.

Citește și: Țara pentru care s-a rugat Papa Francisc la prima întâlnire cu publicul după şase luni

Total
0
Shares
 
Total
0
Share