CNAS și-a închis ușile, iar cetățenii sunt îndemnați să se adreseze prin telefon

În legătură cu declararea de catre Parlamentul Republicii Moldova a Stării de Urgență națională pentru perioada 17 martie -15 mai 2020 din cauza situației epidemiologice cu COVID-19, Casa Națională de Asigurări Sociale sistează temporar, în toate subdiviziunile sale teritoriale, primirea cetățenilor. Măsurile sunt luate pentru asigurarea securității şi protecţiei sănătăţii beneficiarilor şi angajatilor instituției.

Cetățenii sunt îndemnați să comunice cu specialiştii caselor teritoriale de asigurări sociale prin telefoane disponibile (vezi link-ul http://cnas.md/libview.php?l=ro&idc=360&id=5171&t=/Mass-media/Noutati/Lista-telefoanelor-disponibile-in-cadrul-CTAS-pentru-acordarea-consultatiilor).

De asemenea ei pot adresa mesaje la poşta electronică info@cnas.gov.md.

Totodată, persoanele care au orice întrebări ce ţin de stabilirea, calcularea sau plata prestaţiilor sociale pot obţine informaţii la Centrul de Apel al CNAS la tel.: 022 257 777.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share