Externe

Coronavirus: Bilanţul deceselor în Rusia trece de 4000

Pinterest LinkedIn Tumblr

Bilanţul deceselor provocate de epidemia de COVID-19 în Rusia a depăşit joi 4000, după confirmarea a încă 174 de morţi în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Numărul oficial al cazurilor cu deznodământ fatal după infectarea cu coronavirus este de 4142, iar al celor încheiate prin vindecare de 150.993, dintr-un total de 379.051 de pacienţi.

La Moscova, focarul cel mai mare de epidemie, s-au înregistrat până acum 173.497 de cazuri şi 2254 de decese.

Numărul de cazuri noi continuă însă să scadă, în ultimele 24 de ore fiind raportate 8371, faţă de peste 10.000 zilnic la începutul lui mai.

Autorităţile din capitală au subliniat că extinderea epidemiei a încetinit şi au anunţat miercuri ridicarea de la 1 iunie a mai multor restricţii impuse în ultimele două luni; printre altele, se vor redeschide unele magazine şi vor fi permise plimbările cu anumite condiţii. Pentru fiecare imobil din Moscova vor fi stabilite zile şi ore în care locatarii pot ieşi în scop recreaţional.

În alte regiuni din Rusia, situaţiile sunt diferite. În unele zone, s-a renunţat treptat la izolarea obligatorie începând din 12 mai.

Preşedintele Vladimir Putin a salutat evoluţia, apreciind că epidemia a fost limitată deoarece ‘am acţionat în mod pozitiv’.

Rata relativ redusă a mortalităţii coronavirusului în Rusia, faţă de vestul Europei, este pusă de autorităţi pe seama măsurilor adoptate din timp, a politicii de testare în masă a populaţiei şi a restructurării rapide a sistemului sanitar.

Există însă – menţionează AFP – şi critici care pun la îndoială veridicitatea datelor oficiale, acuzând conducerea ţării de subestimare intenţionată a numărului de decese; autorităţile dezmint astfel de supoziţii.

loading...

Comments are closed.