Cum se poartă corect masca medicinală. Recomandările medicilor

În plin sezon de gripă, masca chirurgicală este cea mai la îndemână metodă de apărare împotriva răspândirii gripei sau altor virusuri și bacterii care se transmit la fel. Pentru o eficiență cât mai mare a măștii, cei care o poartă trebuie să respecte anumite reguli.

„Cum se poartă masca? Cu partea colorată în exterior, cu banda specială pentru nas logic în zona nasului cu apăsare fermă, cu bărbia, gura și nasul acoperite, cu părțile laterale ale măștii cât mai bine lipite de obraji. Nu se poartă diferit! Nu procedați ca în sfaturile livrate pe internet de persoane neavizate care spun că trebuie să fie cu albul în interior când ești sănătos și cu albul în exterior când ești bolnav”, sunt sfaturile medicului Vasi Rădulescu, dintr-o postare mai veche pe Facebook. Tot atunci, el a mai explicat că masca medicinală se poartă doar o singură dată, apoi se aruncă când devine umedă. „Este eficientă masca? Ne vom spăla viguros pe mâini pentru protecție adecvată, pentru că masca nu reprezintă o metodă perfectă. Ne vom vaccina pentru a scădea drastic riscul de a face gripă. Vom sta acasă dacă suntem bolnavi. Cele mai multe măști nici nu acoperă bine gura, nasul și mai ales părțile laterale și nu pot filtra eficient virusurile, dar pot limita transmiterile picăturilor de lichid din actul respirator, din tuse sau strănut. Totuși, trebuie să știți că nu există nicio recomandare oficială pentru purtarea acestor măști în gripă! Nu sunt incluse în vreun protocol strict de protecție. Depinde de fiecare cum decide să se protejeze în plus și numeroase studii au arătat efecte benefice”, a mai precizat medicul.
Sursa: libertatea.ro

Citește și: Ceaiul de cătină: Un elixir pentru sănătate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share