Despre întâlnirea Maiei Sandu cu Ambasadorul rus la Chișinău: “Este o reiterare a unor înțelegeri mai vechi, la care au ajuns atunci când s-au întâlnit cu Dmitri Kozak”

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, programate în toamna acestui an, se anunță și de această dată, o luptă politică crâncenă cu importante semnificații geopolitice. La fel ca în anul 2016, este de așteptat ca scena să fie dominată de președinteleîn exercițiu Igor Dodon, candidatul socialiștilor, și de fostul premier Maia Sandu, canidata PAS.

Deja, lidera PAS, Maia Sandu, a anunțat că va chema susținătorii în stradă dacă scrutinul va fi fraudat. Declarațiile sale ar fi trezit reacții la Kremlin, prin urmare, Maia Sandu a avut o întrevedere, în acest context, cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, pe 30 iulie. Așa cum susține lidera PAS discuțiile, la inițiativa ambasadorului rus, au vizat alegerile prezidențiale din acest an:

„Ambasadorul s-a arătat îngrijorat referitor la lucrurile pe care le-am spus noi – că o să scoatem oamenii în stradă, dacă Igor Dodon va încerca să fraudeze alegerile şi eu am reconfirmat acest lucru, că nu o să-i permitem lui Igor Dodon să fraudeze alegerile. Mi-am exprimat punctul de vedere despre criza sanitară şi economică. Am discutat despre creditul rusesc şi am repetat poziţia noastră în raport cu câteva articole, pentru că am auzit că Guvernul vrea să renegocieze acest credit şi am spus că câteva articole sunt dăunătoare pentru R. Moldova, dânsul nu a fost de acord”, a declarat Maia Sandu.

Analistul politic din Republica Moldova, Nicolae Federiuc: “Este o reiterare a unor înțelegeri mai vechi, la care au ajuns atunci când s-au întâlnit cu Dmitri Kozak”.

Contactat de B1.RO, analistul politic din Republica Moldova, Nicolae Federiuc, este de părere că întrevederea a vizat înțelegeri mai vechi, iar discuțiile ar fi putut viza inclusiv o posibilă colaborare în viitor.

“Îmi este greu să spun ce au discutat Maia Sandu cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, suspect este însă faptul că lidera PAS a încercat să țină în secret această vizită și a evitat să explice care a fost scopul ei. Prin urmare, nu ne rămâne decât să presupunem că Moscova, prin vocea ambasadorului său, a ținut să-i transmită gânduri bune și să-și exprime speranța unei bune colaborări în viitor. De fapt, cred că este o reiterare a unor înțelegeri mai vechi, la care au ajuns atunci când s-au întâlnit cu Dmitri Kozak, acum un an. Care sunt ele, nu putem decât să ghicim, cert este că acestea exprimă voința Rusiei, mai puțin a Republicii Moldova”, a declarat Nicolae Federiuc.

În ceea ce privește miza alegerilor prezidențiale din Republica Moldova pentru Federația Rusă, acesta apreciză că pentru Moscova va fi un scrutin “comod”, în condițiile în care, atât candidatul PAS, cât și cel al socialiștilor sunt opțiuni care nu îi afectează interesele în regiune.

“Este, cred, pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când Rusia are o poziție atât de comodă, în ceea ce privește influențarea situației social-politice din Republica Moldova. Și asta deoarece, după debarcarea regimului Plahotniuc, a fost anihilată, practic, orice rezistență, care i-ar putea afecta interesele în regiune.

Astăzi foarte multă lume se întreabă cine este favoritul Rusiei la alegerile prezidențiale, în contextul în care se observă o distanțare voalată față de președintele Dodon (ultima sa vizită la Moscova, când președintele Putin a refuzat ostentativ să se întâlnească cu el, a arătat clar că liderul informal al socialiștilor moldoveni nu se mai bucură de susținerea necondiționată a Kremlinului, cum era odată).

Aș spune că Rusia poate sta relaxată acum, deoarece ambii candidați, cu șanse reale de a se confrunta în turul doi (Igor Dodon și Maia Sandu) se pliază perfect pe interesul rusesc. Sigur, formal, Igor Dodon rămâne exponentul de bază Moscovei în politica moldovenească și asta pentru ca așa-numitul electorat de stânga să nu-și disperseze votul aiurea. Pe de altă parte, Maia Sandu este soluția de compromis perfectă, care ar putea anihila rezistența anti-rusească prin cooptarea electoratului ”de dreapta”, aflat în opoziție față de Moscova”, precizează Nicolae Federiuc.

De ce Maia Sandu ar putea fi o opțiune mai bună pentru Moscova

Spre deosebire de alți analiști care văd în Maia Sandu un adversar al intereselor Federației Ruse în Republica Moldova, Nicolae Federiuc consideră că lidera PAS este o opțiune preferată pentru Moscova.

“Cred că Moscovei îi convine chiar mai mult ca Maia Sandu să câștige, deoarece acest lucru i-ar permite să dezamorseze acel nucleu dur din societatea moldoveană, format din grupuri elitiste, care-i este ostil prin definiție, în plus, ar slăbi presiunea din Vest. Explic:

Deși se bucură astăzi de cea mai mare popularitate pe segmentul electoral de dreapta, Maia Sandu este în esență o figură politică de stânga, dacă analizezi atent ideologia pe care o promovează. Este anti-naționalistă convinsă, adversar al tradiționaliștilor și conservatorilor, ceea ce pentru Rusia este bine, deoarece în Republica Moldova are aceiași ”dușmani”, respectiv, sunt pe aceeași parte a baricadei.

Maia Sandu este adeptă a așa-numitei națiuni civice moldovenești, altfel spus împărtășește poziția ”stataliștilor”, cum se autointitulează adversarii unirii cu România. Acest proiect ideologic nu este altceva decât o continuare a politicilor de deznaționalizare implementate de ruși de-a lungul timpului, menite să creeze confuzii de ordin identitar printre românii din stânga Prutului, astfel încât țină separați de restul românilor”, precizează Nicolae Federiuc.

Acesta este de părere că în timpul guvernului condus de Maia Sandu, Rusia a recăpătat toate pârghiile asupra instituțiilor de forță din Republica Moldova:

“Maia Sandu reprezintă un partid politic fără identitate clară, prost organizat, iar echipa pe care se bazează este prea slabă, ca să poată opune rezistență Moscovei în chestiuni principiale. Este un fapt deja testat, dacă ne amintim cu câtă lejeritate guvernul condus de Maia Sandu a cedat toată puterea rușilor. Moscova a recuperat practic toate pozițiile pierdute în ultimii ani, mai ales în probleme sensibile precum staționarea ilegală a trupelor sale pe teritoriul nostru național, implicit buba transnistreană. Astăzi, Rusia controlează aproape în totalitate serviciile moldovenești de informații, armata, poliția justiția și toate acestea i-au fost cedate anume de Maia Sandu, fără nici un fel de rezistență.

Este un politician inflexibil și incapabil să negocieze, un partener neloial (a se vedea evoluția relațiilor sale cu Andrei Năstase, fostul ei coechipier de bloc) și o piedică serioasă în calea tentativelor dreptei politice de a face front comun contra Rusiei. Ce-și poate dori Moscova mai mult”, precizează Nicolae Federiuc.

Acesta subliniază că și din punctul de vedere al opțiunilor geopolitice afirmate de Maia Sandu, candidata PAS este o opțiune mai bună decât Igor Dodon pentru Federația Rusă:

“Din punct de vedere al opțiunii geopolitice, Maia Sandu se pliază pe interesul germano-francez, care, în spațiul post-sovietic, corespunde, în mare parte, cu cel rusesc, în detrimentul americanilor. Să nu uităm că Rusia nu a renunțat și nu va renunța la intențiile sale de federalizare a Republicii Moldova și a Ucrainei, demers care se bucură de susținere la Berlin și Paris, și care ar scăpa-o de povara conflictelor înghețate și, în același timp, ar menține aceste țări în zona sa de influență.

Maia Sandu este o figură agreată de ”partea bună” a societății, se bucură de sprijin în Uniunea Europeană și chiar în România, iar acest lucru ar scuti Rusia de necesitatea de a întreține această enclavă, numită Republica Moldova. Adică va câștiga mult, fără să investească ceva. Mai ales în condițiile în care Igor Dodon este un personaj extrem de detestat atât în interior, cât și în exterior, iar asocierea lui evidentă cu Rusia plasează Moscova într-o lumină extrem de proastă”, a conchis Nicolae Federiuc.

Sursa: b1.ro

Total
1
Shares
Total
0
Share