Dodon: Din septembrie 2020, Moldovagaz va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final

SA „Moldovagaz” va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final, din luna septembrie a anului curent, a anunțat Igor Dodon, după întâlnirea cu Vadim Ceban, Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”.

Șeful statului a menționată că în cadrul întâlnirii de astăzi a examinat problemele ce țin de aprovizionarea cu gaze și, în general, securitatea energetică a Moldovei. De asemenea, a discutat despre inițierea negocierilor cu „Gazprom” cu privire la semnarea unui contract de trei ani privind livrarea carburanților în țara noastră. Există premise pentru micșorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în trimestrul IV al anului 2020.

Totodată, oficialii au discutat și despre ajustarea programului de investiții și de gazificare a localităților țării în anul 2020. Este vorba despre necesitatea de a majora cu 34 milioane de lei suma planificată – de la 18 până la 52 milioane de lei.

De asemenea, Dodon și Ceban au discutat și despre problema datoriilor pentru gazele naturale, inclusiv ale regiunii transnistrene, dar și chestiunile ce țin de implementarea celui de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share