După recentul conflict din blocul ACUM, platforma DA ezită – nu știe pe cine va susține în alegerile din circumscripția Hâncești

Platforma DA a anunțat că se mai gândește pe cine va susține în alegerile parlamentare noi din luna martie în circumscripția uninominală Hâncești, care sunt considerate o repetiție pentru prezidențialele de la toamnă și care au produs deja tensiuni între partidele pro-europene. Liderii formaţiunii susţin că fostul liberal-democrat Grigore Cobzac ar fi fost prima lor opţiune şi nu înţeleg de ce PAS ar fi făcut o altă alegere.

Mai mult de atât, Platforma DA era dispusă să-l sprijine pe Grigore Cobzac din partidul aliat PAS, al Maiei Sandu. Dar când PAS a desemnat-o candidată pe fosta ministră a justiției Olesea Stamate și l-a dat afară pe Cobzac, Platforma DA a spus că ezită să se afirme.

Unii membri ai echipei lui Andrei Năstase nu ascund că îl consideră pe Cobzac candidatul cu cele mai bune şanse de a învinge în viitoarea competiţie de la Hânceşti, pentru că “este originar de acolo, s-a dovedit a fi un deputat curajos în mandatul precedent din legislativ şi a avut un scor electoral bun la ultimele parlamentare, când a ieşit pe locul doi, fiind devansat doar de un democrat puternic”.

Explicând astăzi care sunt motivele de ezitare, deocamdată, a PPDA de a face alegerea între cei doi, şeful grupului parlamentar al formaţiunii, Alexandru Slusari, a menționat că partidul nici nu ar vrea să provoace un conflict serios cu aliaţii săi din PAS ai Maiei Sandu, dar nici să admită un eşec al dreptei pro-europene în viitorul exerciţiu electoral.

„Pe de o parte, dacă nu susţinem candidatul PAS, riscăm să apară nişte animozităţi pe plan de colaborare. Chiar dacă suntem partide diferite, dar am colaborat patru ani şi am făcut şi lucruri bune. Pe de altă parte, este circumscripţia cu electorat mai mult pro-european, unde stânga niciodată nu a avut rezultate bune. Sub acest aspect este important de menţinut acest scor, să nu admitem victoria socialiştilor. În ajunul prezidenţialelor, victoria unui candidat al lui Dodon ar arăta prost sub aspectul imaginii, sub aspectul psihologic chiar.”, afirmă dânsul.

Amintim că căutarea unui candidat al opoziţiei care să-l învingă pe candidatul puterii la scrutinul anticipat din Hânceşti provoacă, de câte săptămâni, neînţelegeri atât între cele două componente ale blocului ACUM, cât şi în interiorul formaţiunii fostei prim-ministre, Maia Sandu.

Deocamdată, lupta pentru mandatul circumscripţiei Hânceşti în legislativ va fi dată,  Stamate din partea PAS, Cobzac, independent, între Ion Mereuţă, din partea PD, Ştefan Gaţcan, din partea socialiştilor, candidatul Blocului Unirea, Dorin Chirtoacă, şi candidatul partidului Şor, Vitalie Balinschi. Formaţiunea lui Năstase nu mai poate să înainteze un propriu candidat, dat fiind faptul că termenul legal rezervat procesului de pregătire pentru înregistrare s-a epuizat.

Citește și: Ultimă oră! Candidatul „nedorit” de Maia Sandu, determinat să câștige alegerile din Hâncești: „Rolul de marionetă nu este pentru mine”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share