EDITORIAL: 7 lucruri pe care le-aș schimba în serviciul de online banking MobiasBancă

online banking, dumitru ciorici, mobias banca

Am devenit sensibili de fiecare dată când o nouă companie străină investește în Moldova. Mai ales când e vorba de una europeană sau americană. La fel sunt și eu. Acum vreo 7 ani, când a trebuit să aleg unde să mă deservesc financiar, acesta a fost principalul argument – voi alege o bancă aproape franceză – MobiasBancă.

M-a bucurat că și-au dezvoltat bine rețeaua de bancomate, însă întotdeauna am avut o frustrare la capitolul lipsei inovațiilor și inițiativei digitale. Mai ales în ce privește sistemul de online banking. Da, renume bun, servicii acceptabile, însă când vedeam cum se dezvoltă concurența parcă mă rodea undeva în spate – colegul de birou are și poate face X sau Y – dar eu nu pot.

După câteva dezbateri pe Facebook despre ce aș adăuga în aplicația MICB, parcă mi s-ar părea firesc să dau un feedback la ce poate fi schimbat și la Mobias, serviciile căreia le cunosc bine. E o instituție bunicică, dar lipsesc niște mici detalii, care ar face-o mai competitivă – mai ales printre antreprenorii în segmentul de vârstă 25-40 ani.

Așadar, 7 lucruri pe care le-aș schimba în sistemul de online banking de la Mobias Bancă:

1. Eliminarea Token-ului

Token-ul este o bucățică de plastic care generează coduri de acces în contul tău personal de online banking. Afară e aproape 2018 – noul token este telefonul mobil. El trebuie să fie cel care generează coduri de acces. Managerii băncii trebuie să înțeleagă că noi deja avem foarte multe gagdeturi (telefon, laptop, tabletă, căști, etc.), nu mai avem nevoie de altele. Perfect ar fi să existe doar 1 device care să le facă pe toate – telefonul ?

2. Istoricul tranzacțiilor în conturile MobiasBancă

De foarte multe ori sistemul de client bancă îți arată că ai fonduri blocate, dar nu știi unde. Poate e plata de la market făcută aseară, poate sunt biletele pentru vacanță cumpărate online. Uneori salariul îl văd abia a doua zi după transfer. Niciodată nu știi, iar asta poate deveni derutant.

Informația trebuie să fie valabilă instantaneu. Acum plătesc – și trebuie să văd confirmarea maxim peste câteva minute. Mai mult, e necesar accesul imediat la informații precum tranzacție în curs de procesare și cea deja aprobată.

3. Acces în online banking și prin MacOS/Chrome/FireFox/Opera

Una dintre cele mai mari dureri de cap pentru persoanele juridice care au conturi la Mobias este să-și administreze conturile bancare. Pentru că sistemul funcționează doar dacă este accesat de pe Windows. În clădirea noastră de birouri își au biroul 4 companii. Toți cei 4 administratori utilizează MacBook-uri. De fiecare dată când trebuie să facă un transfer, aceștia sunt obligați să conecteze mașina virtuală și să facă logarea în alt sistem de operare. Altfel spus, este ca și cum te-ai duce la Nisporeni pe la Bălți.

4. Instalare bancomate Cash in și Cash out by Code

Nu am știut că este o opțiune foarte utilă până când am testat serviciile unei alte bănci de pe piața noastră. Extraordinare funcții: Pui bani pe card și sunt vizibili în câteva secunde, dar și poți scoate bani fără ca să ai cardul la tine. De o lună cât utilizez aceste servicii, m-au scutit deja de câteva ori de umblat aiurea pe drum.

5. Dezvoltarea unei aplicații mobile

Eu încă nu pot să-mi imaginez cum o bancă în anul 2017 nu are dezvoltată o aplicație mobilă. Orice instituție financiară care se vrea una serioasă e obligată să intre pe mobile. Mai mult de jumătate din trafic de Internet e mobil. Având o aplicație mobilă, de aici ți se deschid o mulțime de alte servicii derivate:

  • Acces la contul personal cu amprenta (nu token)
  • Blocarea cardului
  • Setarea limitelor la card
  • Istoric în timp real al tranzacțiilor
  • Cash Out by Code
  • etc.

Acum, când scriu acest post pe blog, mi-am dat seama că în decurs de vreo 7 ani de utilizare a serviciilor Mobias –  nu am deschis niciodată contul meu de pe telefon. Asta deși sunt un power user de Internet. Pentru că… pur și simplu nu am vrut să mă enervez.

6. Comisioane mai mici și mai multă flexibilitate

Mobias Bancă a profitat mult timp de faptul că are o imagine bună și e una din puținele investiții străine din țară noastră în sectorul financiar. Chestia asta, cumva oferă o doză de încredere și siguranță. Te hrănești cu ideea asta un an, doi, dar la un moment dat îți dai seama că nu e suficient – vrei servicii mai ieftine și flexibilitate mai mare. Mobias ar trebui să revadă acest capitol.

7. Accesarea ușoară a extrasului din istorie

Încercam odată să fac extrasul pe luna mai, din anul 2015. Cred că a durat vreo 30 de minute ca să învăț cum se fac selecțiile. Descrierea opțiunilor și experiența este atât de stângace încât vrei să renunți la un moment dat, dacă nu ai mare nevoie de acele informații. Tare încâlcite și stângace sunt formulate câmpurile.

Sloganul serviciilor financiare: User Experience

Sper că acest text va servi ca exemplu și guidelines și pentru alte bănci care vor să facă performanță. Toți trebuie să înțeleagă că online-ul va dizrupe și acest sector (deja o face în multe țări), iar dacă acestea nu se vor adapta suficient de rapid – vor fi șterse din lista de consum. Ca o aplicație mobilă:)

Dacă se citește printre rânduri acest text, keypoint-urile se referă la mobile, notificări push și UX design, aplicații și servicii aferente, care îți oferă șansă să eviți cozile și să dedici timpul lucrurilor importante. Într-un final, toată lumea își dorește mai multă satisfacție, nu!?

autor: Dumitru Ciorici

Total
0
Shares
 
Total
0
Share