Creierul unui criminal se deosebeşte de creierul unui om echilibrat în plan social. Așa susțin mai mulți cercetători, printre care psihologul britanic Adrian Raine un specialist de frunte în neurologia criminalităţii (neurocriminologie), autorul lucrării „Fundamentele biologice ale crimei” („The Biological Basis of Crime”).
Încă din studenţie, Raine a căutat să răspundă la întrebarea „de ce unii copii se comportă ca nişte îngeri, iar alţii se comportă ca nişte demoni?”. Cercetările sale, inclusiv în calitate de psiholog în închisoare unde a lucrat cu ucigaşi, violatori şi pedofili, l-au făcut să constate că aceşti oameni nu mai pot fi schimbaţi; tot atunci el a presupus că explicaţia comportamentului delincvenţilor o găsim în diferenţele biologice la nivel de creier, în anatomia şi funcţionarea acestuia, precum şi în reactivitatea nervoasă.
În plan comportamental, la cei care devin delincvenţi există încă din copilărie caracteristici precum: 1. o mai mică sensibilitate faţă de durerea fizică (să ne amintim cum puşcăriaşii cos gura cu sârma); 2. o oarecare insensibilitate emotiv-empatică (nu sunt afectaţi de durerea altora); 3. mai puţină frică faţă de pedepse, nu le pasă de stigmatizarea socială atunci când se comportă necorespunzător (de aici şi huliganismul minorilor delincvenţi). Există o corelație semnificativă între aceste caracteristici şi probabilitatea pentru manifestări criminale la maturitate şi este evident că aceste trăsături nu ţin de psihologie (educaţie), ci de neurofiziologie (ereditate).
Făcând un studiu comparativ pe 41 de ucigaşi şi 41 de persoane cu comportament echilibrat, Raine a demonstrat că nu mediul de dezvoltare, ci factorii genetici şi particularităţile anatomice şi fiziologice ale creierului au influenţat comportamentul criminalilor. În speţă, e vorba de modificări sau mai exact diferenţe la nivel de cortex prefrontal şi amigdală, care au dimensiuni vădit mai mici decât norma; aceste diferenţe pot fi prezente deja la nivel de făt.
E de remarcat că în limbaj popular există expresia „a fi bolnav la cap”, cu referire la oamenii exagerat de agresivi şi antisociali încă din copilărie, care comit infracţiuni. Astfel, studiind atent creierul, putem prezice un comportament antisocial înainte ca el să se producă, înainte ca el să fie conştientizat chiar de către persoana studiată.
Raine a avut grijă să nu fie învinuit de viziuni deterministe privind natura comportamentelor delincvente. Probabil sub presiunea opiniei publice care invocă motive de etică şi insistă asupra rolului valorilor morale în educaţie, Raine a declarat: „Familia şi mediul pot modifica unele din particularităţile fiziologice [ale creierului – n.n.]. (…) Deci nu putem spune că biologia este destinul”.
Cu alte cuvinte, o situaţie familială adecvată, un dascăl înţelept, religiozitatea ar putea diminua efectele predispoziţiilor biologice. Anatomia creierului la naştere poate influenţa multe lucruri, dar nu şi soarta, fiindcă, aşa cum explică Raine, există o anumită „plasticitate” a creierului, care posedă zone ce pot prelua funcţiile unor zone afectate, compensând caracterul vicios al acestora.
Totuşi, Raine subliniază impactul neuronal puternic şi nu exclude că în viitor ar putea fi efectuate teste oficial acceptate de scanare a creierului, care să indice gradul de predispunere spre delincvenţă a copiilor; bunăoară, că această predispunere e de 75% sau 95%, pentru a se putea interveni de timpuriu, încă în perioada copilăriei, în corijarea comportamentală specializată.
În anul 2013 Raine a publicat o lucrare fundamentală, în care a însumat toate cunoştinţele sale cu privire la natura agresivităţii patologice – „Anatomia violenţei: rădăcinile biologice ale crimei” („The Anatomy of Violence: The Biological Roots of Crime”). Raine afirmă că cea mai bună modalitate de a înţelege ce este în mintea psihopaţilor e să ne închipuim că ei sunt aproape lipsiţi de conştiinţa faptelor bune şi rele; ei nu simt repulsie faţă de faptele rele. El reproduce tezele sale anterioare despre lipsa de empatie a psihopaţilor faţă de trăirile emoţionale ale altora.
Pe de altă parte, deşi au o amigdală cu 18% mai mică decât norma şi disfuncţii în sistemul limbic, o altă zonă a creierului – corpus calosus, e mai dezvoltată decât la oamenii normali. Această zonă e responsabilă de buna conexiune între emisferele stângă şi dreaptă ale creierului şi probabil datorită acestei conexiuni mai largi psihopaţii reuşesc să fie foarte persuasivi în plan social (unii au reuşit să devină influenţi lideri politici şi militari). La unii dintre ei funcţionează bine şi zona prefrontală a creierului, ceea ce le permite să-şi planifice inteligent acţiunile.
O altă caracteristică proprie oamenilor violenţi este ritmul cardiac relativ scăzut; această trăsătură poate fi depistată încă în copilărie şi, potrivit lui Raine și altor cercetători, este un foarte important indiciu că respectivii indivizi au o predispoziţie înaltă spre violenţă. Ei sunt mai puţin supuşi stresului psiho-emoţional şi fizic.
Cu tezele lui Raine despre slaba sensibilitate a delincvenţilor faţă de stres şi durere consună întrucâtva datele unui studiu asupra copiilor care arată că acei copii care la vârsta de un an reacţionează mai slab la diferite sperieturi (transpiră mai puţin), se vor manifesta mai agresiv fizic şi verbal la vârsta de trei ani şi în adolescenţă. Deci, nivelul redus de transpiraţie la copiii de un an în situaţii de stres puternic reprezintă un indicator fiziologic important, care arată că la o vârstă mai mare aceşti copii ar putea demonstra devieri de comportament şi un grad mai înalt de agresivitate.
În mod complementar, un studiu care a examinat 78 de tineri (38 agresivi din punct de vedere sexual şi 40 non-agresivi) a constatat că acei dintre ei care erau mai agresivi sexual demonstrau un grad mai scăzut de reactivitate fiziologică. Ei aveau un nivel mai scăzut de cortizol în salivă (deci, se elimina mai puţin hormonul stresului). Tot ei aveau şi o reacţie ectodermală mai scăzută. Cu alte cuvinte, la nivel fiziologic aceşti tineri agresori se stresau mai puţin.
Nu este foarte clar care factor este determinant: reacţia fiziologică diminuată la stres este un precursor al comportamentului agresiv sau gradul nativ înalt de agresivitate predetermină asemenea reacţii fiziologice (cum ar fi transpiraţia mai slabă, nivelul jos de cortizol, insensibilitatea la durere)? Este însă cât se poate de evident că aceste corelaţii dintre fiziologie şi comportament au o bază neuronală înnăscută.
Delincvenții psihopați sunt insensibili și față de pedepse, față de sistemul punitiv; aceasta se datorează anormalităților structurale din creierul lor, cum ar fi volumul redus al materiei cenușii în cortexul prefrontal și al materiei albe din cingulum dorsal. Este compromisă comunicarea normală dintre unele zone ale creierului, una dintre consecințe fiind lipsa empatiei și incapacitatea de a învăța de pe urma pedepselor.
Indivizii cu psihopatii și comportament antisocial au, în general, o dificultate în a înțelege emoțiile de frică. În particular, s-a demonstrat că este deficitară capacitatea lor de a citi emoțiile de frică pe chipul altor oameni. Din moment ce un individ nu poate sesiza după expresiile feței că altui om îi este frică, acel individ nu va înțelege că trebuie să se oprească în timpul acțiunilor agresive. Totodată, un individ cu trăsături psihopate este mai puțin capabil să-și aprecieze și să exprime propriile senzații de frică; el pare să nu știe ce este frica. De asemenea, este curios că psihopații au probleme și în identificarea mirosurilor. Această deficiență ține de anumite disfuncții ale zonei orbitofrontale a cortexului.
Deci, odată ce copiii și adolescenții cu un comportament exagerat de agresiv suportă mai ușor stresul, nu le este frică de pedeapsă, sunt în general mai puțin sensibili față de unii stimuli din jur, împotriva lor vor acționa mai slab parentajul sever și diferitele măsuri punitive. În loc să fie pedepsiți pentru faptele rele, ei ar trebui să fie lăudați și remunerați pentru faptele bune; programele educaționale și corecționale care pun accentul pe recompense pentru comportamentele pozitive vor avea un succes mai mare.
Există speranța că un set complex de măsuri, ca educația timpurie potrivită, un mediu de viață favorabil, anumite preparate medicale, inclusiv suplimente cu Omega-3, consultările periodice la un psiholog specializat, ar putea transforma un copil cu înclinații spre delincvență într-un cetățean civilizat și pașnic, care să nu comită vreo infracțiune în viața sa.
Apropo, acizii grași Omega-3 (care se conțin în pește) și vitamina D (formată de razele ultraviolete) au proprietatea nu doar de a îmbunătăți capacitățile cognitive, ci și de a ameliora unele simptome asociate cu afecțiunile cerebrale (cum ar fi hiperactivitatea, depresia maniacală, schizofrenia). Acest efect terapeutic se produce datorită faptului că micronutrienții menționați mai sus stimulează eliberarea neurotransmițătorului serotonina, cu rol important în păstrarea echilibrului psihic.
Grație unui anumit grad de plasticitate de care dispune creierul uman, pot fi modificate și o parte din caracteristicile neuronale. Neurogeneza este foarte activă în creierul copiilor, iar educația, alimentația echilibrată și factorii sociali pot induce dezvoltarea unor regiuni ale creierului responsabile pentru control emoțional și comportament empatic. E nevoie însă de mai multe studii longitudinale care să arate măsura în care creierul potențial criminal poate fi modelat pe cale biochimică și socială; patologiile neuronale native sunt încă dificil de neutralizat.
© Dorian Furtună, etolog (Fragment din cartea ”Homo aggressivus”)
