Oficial

Felicitarea lui Ion Chicu pentru jurnaliști: Trăim timpuri când știrea a devenit marfă; Tot mai puțin ține cont de adevăr sau relevanță

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, premierul Ion Chicu a transmis un mesaj de felicitare jurnaliștilor din Moldova, dar unul mai special.

Chicu atrage atenția la faptul că o parte din presa din Moldova a devenit una comercială, care ”mai puțin ține cont de adevăr sau relevanță”, fiind în goană după vizualizări și telespectatori.

Redăm mesajul integral:

Stimați lucrători ai presei,

Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei, la 23 decembrie 1993, de către Adunarea Generală a ONU. Astfel a fost confirmată importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare.

Pe parcursul anilor multe s-au schimbat. Presa a devenit o adevărată industrie în care domină spiritul competiției, iar răspândirea accesului la internet a deschis oportunități nelimitate de informare și exprimare liberă.

În prezent trăim timpuri când accesul la informație e mai larg decât oricând, mult mai larg decât am fi putut să ni-l imaginăm acum un deceniu.

Apreciez munca jurnaliștilor care sincer și necondiționat aduc adevărul în casele oamenilor.

Trăim timpuri când industria presei a devenit producător de informații și competiția impune sursele media să caute modalități de a se evidenția pentru a capta atenția cititorilor.

Trăim timpuri când știrea a devenit marfă și producerea știrilor țintește tot mai mult în crearea istoriilor senzaționale, și tot mai puțin ține cont de adevăr sau relevanță.

În 1993 unul din obiectivele urmărite de presa liberă era eliminarea cenzurii, care determina dezinformarea societății prin limitarea accesului la informație.

În timpurile noastre dezinformarea se face prin producerea zilnică a unui volum imens de informație, unde calitatea și veridicitatea știrilor suferă.

Această etapă a evoluției presei poate fi dedicată creării unui sistem de stimulenți care să determine creșterea calității și autenticității știrilor.

Astăzi lucrătorii presei au nevoie de mult mai multe cunoștințe, de spirit de observație și de un instinct puternic al adevărului. Cunoștințele și spiritul de observație pentru a înțelege domeniul examinat. Instinctul adevărului pentru a distinge bine hotarul între adevăr și minciună, și pentru a livra cititorului exclusiv adevăr.

Dragi jurnasliști, reporteri, redactori și toți ceilalți specialiști implicați în producerea știrilor,

Vă felicit cu sărbătoarea profesională. Vă doresc inspirație pentru identificarea temelor social importante, energie pentru a ajunge la adevăr și un instinct puternic al adevărului.

Cu respect,

Ion Chicu 

Prim-ministrul Republicii Moldova

loading...

Comments are closed.