FOTO // Igor Dodon a participat astăzi la ședința solemnă consacrată aniversării a 29-a de la crearea SIS

Președintele Igor Dodon a participat astăzi la ședința solemnă consacrată aniversării a 29-a de la crearea organelor securității statului a Republicii Moldova, transmite Telegraph.md

Cu acest prilej, șeful statului a transmis întregului efectiv al Serviciului de Informații și Securitate, angajaţilor civili, veteranilor şi membrilor familiilor acestora “multă sănătate, bucurie, prosperitate, bunăstare şi noi realizări întru propăşirea ţării şi a poporului.”

Dodon a menționat că perioada pe care o traversăm este una complicată inclusiv, sau mai cu seamă, pentru securitatea națională. Pandemia de COVID-19, situația dificilă din agricultură, de care unele forțe politice încearcă să beneficieze, dar și tendințele de instabilitate specifice unui an electoral – sunt doar câteva dintre elementele care afectează situația de securitate a Republicii Moldova.

La riscurile menționate se adaugă instabilitatea din regiune, condiții în care activitatea instituției capătă noi valențe, o complexitate sporită și o importanță absolută pentru funcționarea eficientă a întregului aparat de stat.

Președintele a reiterat că contez și în viitor pe angajații SIS, pe capacitatea lor de a prognoza și a preveni pericolele reale și cele potențiale la adresa securității naționale, asigurându-i de sprijinul meu deplin în acest sens.

“Cu acest prilej aniversar, prin Decret prezidențial, pentru serviciu ireproșabil a țării, contribuție la asigurarea securității statului și înalt profesionalism, am conferit distincții de stat unor ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate.” a declarat Igor Dodon.

Citește și: Ex-președintele CC, Mihai Poalelungi a devenit avocat

Total
0
Shares
Total
0
Share