(foto) Ninge în toată țara. Iată cum este traficul rutier pe drumurile naționale

Inspectoratul de patrulare, politia republicii moldova, zapada pe drumuri, drumul iarna

Ninge în aproape toată ţara, iar şoferii care pornesc la drum sau se află deja în deplasări trebuie să ţină cont de asta. Chiar dacă pe alocuri statul de zăpadă depăşeşte 1-2 centimetri, la această oră nu sunt semnalate drumuri naționale pe care circulația rutieră este întreruptă din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit ultimelor informaţii, doar în raionul Anenii Noi, localitatea Troița Nouă, pe pantă este blocat un camion de mare tonaj, iar alte şase camioane au fost oprite pentru a nu crea blocaje. În rest, în zonă, toate automobilele circulă fără impedimente.

Prognoza sinopticienilor de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat arată că în prezent ninge slab pe aproape întreg teritoriul ţării, excepţie fiind unele raioane din zone de nord şi vest, acolo unde vremea este însorită.

Deoarece pe mai multe drumuri carosabil este ușor alunecos fiind acoperit cu strat subțire de zăpadă, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor:
– să mențineți o distanță mai mare între mașina pe care o conduceți şi cea din față;
– nu conduceți cu viteză excesivă;
– nu porniți la drum dacă nu aveți automobilul echipat cu pneuri de iarnă;
– evitați acționarea bruscă de direcție și a sistemului de frânare a autovehiculului
– în zilele cu ninsori, temperaturi scăzute, fiți mai atenți la pietoni.

Polițiștii Inspectoratului Național de Patrulare vor fi la datorie, pentru ca traficul rutier şi pietonal să se desfășoare în condiții de normalitate.

Starea drumurilor din majoritatea raioanelor din ţară la ora 10:00:

Total
0
Shares
 
Total
0
Share