FOTO // Omor în Puhoi, Ialoveni. Polițiștii au reținut doi suspecți

Noaptea trecută, în jurul orei 02:30, Poliția din Ialoveni a fost sesizată despre comiterea unui omor în localitatea Puhoi.

Imediat, la fața locului s-a deplasat grupa operativă, care a stabilit că doi bărbați cu vârstele de 32 și 38 de ani, au mers în ospeție la un consătean de 50 ani din localitatea Puhoi.

După ce împreună au consumat băuturi alcoolice, între aceștia s-a iscat un conflict, în timpul căruia bărbatul de 38 ani i-a aplicat mai multe lovituri gazdei, după care a luat un cuțit și i-a aplicat o lovitură în regiunea gâtului, în consecință, victima decedând pe loc.

Ambii suspecți se aflau în stare de ebrietate cu grad avansat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în baza art. 145 din Codul Penal al Republicii Moldova pentru omor intenționat, cei doi fiind reținuți pe un termen de 72 ore.

Pentru fapta comisă, persoana care se face vinovată de comiterea faptei riscă închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share