Social

(Foto) Piciorul sus! Un nou trend pe care îl urmează vedetele pe Instagram

Pinterest LinkedIn Tumblr

Insta-split, poziția în care vedetele pozează cu un picior ridicat, depășește alte tendințe bizare pe care acestea le-au adoptat. Vedetele care vor să se mândrească cu flexibilitatea lor, de la Kate Beckinsale la Katy Perry, pozează cu picioarul ridicat, cât mai sus și cât mai drept, probabil pentru a arăta tuturor rezultatele sutelor de ore petrecute la sala de fitness și făcând yoga, relatează The Telegraph.

În timp ce Rita Ora s-a fotografiat cu piciorul ridicat pe podiumul de prezentare al unei colecții de modă, Katy Perry a făcut același lucru cu mult aplomb la restaurant, cu iubitul ei – Orlando Bloom – alături, în timp ce fiica fotomodelului Cindy Crawford, Kaia Gerber, și-a demonstrat flexibilitatea, ducându-și piciorul în spatele capului.
 
Toate au adoptat această postură după ce Victoria Beckham s-a fotografiat prima oară astfel, în mai 2016. Ea a postat apoi pe Instagram o altă imagine, realizată într-un hotel din Cannes, în care apărea împreună cu buna sa prietenă, Eva Longoria, salutându-şi admiratorii cu piciorul drept ridicat, continuând apoi să pozeze astfel, până când ideea ei a prins și a început să fie preluată și de alte vedete.
 
Așa cum intuia site-ul WhoWhatWear, acesta este semnătura amuzantă pe care Victoria o foloseşte pentru a se remarca pe Instragram, mişcare menită să-i asigure vizibilitate şi să atragă simpatia urmăritorilor ei de pe reţeaua de socializare. Într-una dintre postări, Victoria a explicat că fusta-pantalon pe care o purta îi permite orice mişcare. “Este uimitor câtă libertate îţi oferă fusta pantalon. Acele cursuri de balet au meritat banii”, a scris vedeta.
 
Anul trecut, designerul a făcut senzație pe Instagram cu o imagine în care apărea ținându-și piciorul ridicat într-o poziție imposibilă, în timp ce își verifica mesajele de e-mail. Ea a recreat poza într-o ședință foto pentru Vogue, marcând 10 ani de la înființarea brandului ei de modă. Între timp, orice vedetă care se respectă face măcar o dată un Insta-split. Iată ce le-a ieșit!
loading...

Comments are closed.