Social

FOTO // Plasa droguri în sectorul Râșcani al capitalei, dar a fost deconspirat de carabinieri

Pinterest LinkedIn Tumblr

În dimineața zilei de 15 octombrie, un echipaj auto de carabinieri al Direcției Regionale Centru a IGC, deplasându-se pe str. Andrei Doga din sectorul Râșcani al capitalei, a observat un bărbat care manifesta un comportament suspect, iar la apariția oamenilor legii și-a schimbat brusc direcția de deplasare.

Acesta a fost stopat pentru verificări, însă bărbatul a comunicat că nu are acte de identitate asupra sa.
Totodată, în timpul discuției cu ofițerii IGC, a recunoscut că deține 32 de pachețele în care se afla o substanță necunoscută de culoare albă. Astfel, la fața locului a fost solicitată grupa operativă a IP Rîșcani și ofițerul de la secția Antidrog.

De asemenea, persoana a comunicat că 15 pachețele le-a depozitat în diferite locuri în adiacentul Circului, care ulterior au fost ridicate de către angajații poliției.

Bărbatul a fost condus la IP Rîșcani pentru identificare și documentare.

 

 

loading...

Comments are closed.