Alte știri

FOTO // Polițiștii de frontieră români au descoperit un buletin românesc fals în borseta unui moldovean

Pinterest LinkedIn Tumblr

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în borseta căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un autocar ce venea din Cehia, cetățeanul din Republica Moldova, E.M., în vârstă de 48 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, într-o borsetă ce aparţinea bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în Cehia, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, plătind  suma de 100 de euro. A folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă în Cehia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: echipa.md

 

loading...

Comments are closed.