Alte știri

FOTO // Și-a vândut POZELE NUD, iar suma enormă de bani a donat-o pentru combaterea incendiilor din Australia

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un model din Los Angeles a strâns peste 700.000 de dolari pentru combaterea incendiilor care au năpustit peste Australia, trimițând poze nud în schimbul donațiilor.

Kaylen Ward, în vârstă de 20 de ani, a susținut că vrea să ajute, după ce a văzut consecințele devastatoare ale incendiilor din ultima perioadă și a decis că pozele nud cu ea ar fi cea mai bună soluții pentru a strânge fonduri, scrie Daily Mail, citează stirileprotv.ro.

La câteva minute după postarea prin care își anunța intenția, tânăra a fost bombardată de mesaje în privat pe Instagram și pe Twitter, care au trimis dovezi că au donat.

La scurt timp însă, contul ei a fost dezactivat, fiind nevoită să-și facă unul nou, însă și acesta a fost dezactivat.

„Contul meu a fost dezactivat, familia m-a dezmoștenit și tipul cu care vorbesc nu îmi mai vorbește din cauza postării mele, dar nu-mi pasă. Să salvăm urșii koala. Mă aşteptam să strâng poate 1.000 de dolari, însă anunţul a explodat. Doar în prima zi am strâns 100.000 de dolari”, a mai spus ea.

În ciuda problemelor cu conturile, Ward a reușit să strângă jumătate de milion de dolari, iar alți prieteni de-ai ei s-au alăturat cauzei.

Ea a mai spus că va proceda la fel și în viitor.

Citește și: Ce vedete au făcut donații pentru pompierii care se luptă cu incendiile devastatoare din Australia

loading...

Comments are closed.