FOTO // Tânără de 18 ani salvată de la înec de către salvatorii IGSU

Salvatorii IGSU, salvează de la înec

O tânără în vârstă de 18 ani a fost salvată de la înec în dimineața zilei de 3 februarie.

Potrivit comunicatului publicat de Inspectoratul General pentru Situații Urgente (IGSU) cazul s-a întămplat pe malul iazului de pe adresa bulevardul Dacia 50/8, din municipiul Chișinău, atunci când tânăra a încercat să treacă lacul pe gheața subțire.

La fața locului imediat au intervenit două echipaje de salvatori. Ajunși, salvatorii au stabilit că la o distanță aproximativ de 10 metri de la mal se îneca o persoană.

Angajații din cadrul Detașamentul Salvatori și pompieri Botanica din cadrul IGSU au reușit salvarea fetei, dar și i-au acordat primul ajutor medical calificat.

În urma incidentului, tânăra s-a ales cu o hipotermie, și a fost preluată de medici la Institutul Mamei și Copilului pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share