Politic

Fracțiunea PSRM din CMC propune să fie majorate compensațiile la căldură și amenzile pentru dezvoltatorii imobiliari care nu respectă legea

Pinterest LinkedIn Tumblr

Alexandr Odințov și Victor Poleacov, consilieri municipali din fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, au susținut o conferință de presă la primăria capitalei, în cadrul căreia au comunicat despre necesitatea de a majora compensațiile la căldură pentru locuitorii municipiului Chișinău și amenzile pentru dezvoltatorii imobiliari care nu respectă legea.

Consilierul municipal, Alexandr Odințov a atras atenția asupra faptului că în condițiile în care prețurile la gaze la nivel mondial cresc, iar acordul de livrare a gazelor naturale pentru Republica Moldova încă nu a fost semnat, compania „Moldovagaz” s-a adresat deja către ANRE cu propunerea de a majora cu 35-40% tarifele la gaze pentru consumatori.

Socialistul a menționat că prețul la gaze constituie aproximativ 80% din structura tarifului la energia termică. Prin urmare, odată cu creșterea tarifului la gaze, cheltuielile companiei „Termoelectrica” pentru producerea energiei termice vor crește și, evident, va fi majorat și tariful pentru căldură.

În legătură cu aceasta, fracțiunea PSRM propune guvernului să stabilească metodologia și să identifice mijloace în buget pentru compensarea unei eventuale creșteri a tarifului la energia termică, iar parlamentului – să prevadă în bugetul de stat cheltuieli în aceste scopuri.

Alexandr Odințov a comunicat că circa 25 mii de persoane din Chișinău au nevoie de îndemnizații la energia termică.

Anual, sunt alocate circa 120 milioane de lei pentru compensații la energia termică, lemne, cărbune și energia electrică pentru categoriile defavorizate din Chișinău.

Consilierul municipal PSRM, Victor Poleacov a menționat în cadrul conferinței de presă că fracțiunea PSRM intenționează să propună un proiect de lege cu privire la modificarea unor acte normative în domeniul construcțiilor, care să eficientizeze procedura de eliberare a autorizațiilor, să revizuiască competențele autorităților de reglementare, precum și o creștere semnificativă a amenzilor pentru dezvoltatorii imobiliari care încalcă legea.

Consilierul a remarcat că acest proiect de lege vizează soluționarea problemelor de legislație care au fost identificate de către un grup special de lucru, creat în Consiliul Municipal în anul 2019.

Comunicat de presă

loading...

Comments are closed.