Grigore Cobzac a denunțat metoda prin care a fost linșat politic de Maia Sandu și PAS

Grigore Cobzac a denunțat metoda prin care a fost linșat politic de Maia Sandu și PAS

Grigore Cobzac, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și candidat al blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a depus cerere de înregistrare a grupului de inițiativă în vederea participării la scrutinul din 15 martie, în circumscripția uninominală nr. 38, Hâncești, în calitate de candidat independent la funcția de deputat, informează Ziaru de Gardă, zdg.md

Contactat de ZdG, Cobzac a menționat că a decis să candideze independent după ce mai mulți colegi de partid din raionul Hâncești și-au exprimat dezacordul față de intenția PAS de a o desemna pe Olesea Stamate.

„Noi înțelegem că este o problemă, acum trebuie să se expună cei din centru, care cunosc toate deciziile noastre. Noi am comunicat foarte mult, dar nu aș vrea ca discuția noastră să fie un fel de acuze colegilor din PAS. Sunt foarte mulți din teritoriu care nu acceptă și nu înțeleg decizia. A fost un sondaj în care au fost incluși cei care s-au dorit a fi incluși. Comunicarea a fost rea”, a afirmat el, precizând că Platforma DA a propus inițial ca acesta să fie candidatul comun al celor două formațiuni și a acceptat, dar nu cunoaște „ce s-a discutat ulterior între cele două partide”.

Astfel, potrivit lui Cobzac, Maia Sandu și PAS utilizează ”sondajul” drept instrument de înlăturare a persoanelor incomode, iar prin această metodă sunt instalați oameni docili PAS oriunde liderii partidului au un interes particular sau de grup, fiind desconsiderată părerea membrilor din teritoriu și a liderilor locali.

Telegraph.md a intrat în posesia sondajului efectuat în rândul electoratului ACUM din Hâncești. Potrivit formularului, Cobzac nici nu a fost inclus în listă, confirmându-se cele afirmate de către acesta. Mai mult, au fost incluși alți posibili candidați, din alte partide, dintre care unii nici nu au avut vreo intenție să intre în cursa electorală.

”Acei din PAS ne conving pe simplii cetățeni că candidatul la alegerile anticipate parlamentare în Circumscripția Hâncesti Olesea Stamate este a Platformei DA și obligă cu vehemență pe cei din Platforma DA să o susțină necondiționat. Dar mă adresez la simplii cetățeni cum sunt și eu să privim acest sondaj a cui este Olesea Stamate?”, a scris Pavel Boaghe, alegător din Hâncești despre pseudo-sondajul efectuat de PAS.

Telegraph.md amintește că Maia Sandu s-a folosit de sondaje și în 2016, pentru a-l înlătura pe Andrei Năstase din cursa prezidențială, iar pe parcursul zilei de ieri a fost publicat un alt sondaj, efectuat la comanda IRI (SUA) și realizat de Magenta (Moldova), prin care i s-a arătat lui Andrei Năstase că nu mai este lider politic la nivel național și nu are susținerea electoratului ACUM.

Citește și: Prin sondajul IRI, americanii și Maia Sandu i-au arătat lui Andrei Năstase unde-i este locul

Total
0
Shares
Total
0
Share